Instanța a emis decizia finală în cazul lui Dorian Popa. Pedeapsa pe care a primit-o artistul vine la pachet cu o listă lungă de obligații pe care acesta trebuie să le respecte cu strictețe în următorii doi ani.
Dorian Popa, condamnat în dosarul drogurilor. Ce condiții trebuie să respecte în următorii doi ani
Verdictul în cazul lui Dorian Popa a fost pronunțat recent de către judecători, după ce artistul a fost prins conducând sub influența drogurilor, anul trecut. Vloggerul, care a ales să-și recunoască fapta, a primit o pedeapsă de opt luni de închisoare, cu amânarea pedepsei timp de doi ani.
Concret, instanța a decis ca Dorian să nu execute această pedeapsă, dar va trebui să fie extrem de atent în următorii doi ani și să nu comită o nouă infracțiune. De asemenea, trebuie să respecte cu strictețe dispozițiile instanței, menționate în sentință.
„Stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului POPA DORIAN-LAURENȚIU, (…), fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanîe psihoactive (infracţiunea din data de 27.10.2023). Amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani”, a decis instanța, scrie spynews.ro.
Dorian Popa trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere
Printre obligațiile pe care artistul trebuie să le îndeplinească se numără prezentarea regulată la Serviciul de Probațiune Ilfov și anunțarea oricăror schimbări în ceea ce privește locuința sau locul de muncă.
Trebuie să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lui și să anunțe orice deplasare mai lungă de cinci zile. Mai mult, este obligat să comunice informaţii şi documente legate de modului în care își asigură traiul.
Pentru cheltuielile de judecată, Dorian va trebui să plătească statului suma de 1.600 de lei, din care 1.500 reprezintă costurile din faza de urmărire penală.
„Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere pe durata termenului de supraveghere și/sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei potrivit art. 88 C.pen. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.600 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.500 de lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală și 100 de lei cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare și de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 26.11.2024”, se mai precizează în sentință, conform sursei.
Dorian Popa, prins la volan sub influența substanțelor interzise
La sfârșitul anului 2023, Dorian Popa a fost prins la volanul bolidului de lux, conducând sub influența substanțelor interzise. Inițial, timp de o săptămână, el a negat acuzațiile, însă apoi a recunoscut că a consumat canabis.
Motivul invocat de Dorian pentru gestul său a fost despărțirea de Babs, partenera sa de 11 ani. El a explicat că suferea după această separare și că era copleșit de emoții.
Babs a confirmat ulterior că relația lor se încheiase cu o lună înainte de incident iar cei doi au ales să meargă pe drumuri separate după mai bine de un deceniu împreună.
În cazul în care Dorian va încălca vreo condiție impusă de instanță sau va comite o nouă infracțiune în următorii doi ani, va trebui să execute cele opt luni de închisoare, plus eventualele pedepse noi.