Un cutremur s-a înregistrat, luni dimineața, în România. Ce arată datele Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului
Un cutremur s-a produs în România, luni dimineața, 2 decembrie 2024. Este primul seism înregistrat în această lună pe teritoriul țării. Ce magnitudine a avut?
Cutremur în România, luni, 2 decembrie 2024
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță un cutremur produs, în această dimineață, la ora 07:01 (ora locală a României), în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.
Este vorba de un cutremur slab, cu magnitudinea de 2,7, la adâncimea de 135,1 km. Potrivit INFP, mișcarea tectonică a avut loc la 41 km vest de Focșani, 61 km nord de Buzău, 69 km est de Sfântu-Gheorghhe, 81 km est de Brașov, 95 km nord-esti de Ploiești, 99 km sud-vest de Bârlad și 99 km sud de Bacău.
„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 41km V de Focsani, 61km N de Buzau, 69km E de Sfantu-Gheorghe, 81km E de Brasov, 95km NE de Ploiesti, 99km SV de Barlad, 99km S de Bacau”, a transmis INFP.
Val de cutremure în luna noiembrie
În luna noiembrie, activitatea seismică a fost intensă în România. Ultimul cutremur a fost raportat pe 29 noiembrie într-o zonă mai puțin obișnuită. Vorbim de un seism de 2,7, în Muntenia, Buzău.
Cel mai puternic cutremur din luna noiembrie a avut loc în dimineața primului tur al alegerilor prezidențiale, pe 24 noiembrie. Seismul s-a produs în Vrancea, Buzău, la ora 07:16, având o magnitudine de 4.1, la adâncimea de 128,1 km.„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km NV de Buzău, 59km E de Brașov, 61km N de Ploiești, 61km SE de Sfântu-Gheorghe, 72km V de Focșani, 89km NE de Târgoviște”, informa INFP.
Acest seism a fost urmat de încă o mișcare tectonică, înregistrată în aceeași zi, la ora 08:43. Cel de-al doilea cutremur produs în dimineața alegerilor prezidențiale a avut magnitudinea de 3,5 și a fost raportat în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la adâncimea de 64.5km.
Unul dintre cele mai puternice cutremure produse în România a avut loc la 4 martie 1977. A avut o o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, iar în urma acestuia au murit peste 1.500 de oameni. Alți 11.300 au fost răniți.