Bia Khalifa a încheiat vacanța romantică în cătușe. Blondina a fost încătușată la întoarcerea din Milano, chiar pe aeroport. Iubitul ei, Fulgy, a încercat s-o ajute, dar s-a ales cu o amendă usturătoare. Fiul Clejanilor a postat imagini șocante din momentul în care tânăra a fost reținută de polițiștii de frontieră.
Scandal în aeroport între Bia Khalifa și polițiștii de frontieră. Blondina a fost încătușată pe aeroport, la întoarcerea din vacanța petrecută alături de iubitul ei, Fulgy la Milano. Fiul Clejanilor a fost luat și el în vizor de oamenii legii și s-a ales cu amenda maximă, potrivit cancan.ro.
Bia Khalifa, încătușată pe aeroport
Bia ar fi avut un „comportament bizar” și ar fi început să înjure în aeroport, exact în momentul în care se realiza controlul pașapoartelor. Drept urmare, polițiștii au decis că este cazul s-o imobilizeze.
Blondina era „agitată” și s-ar fi comportat nepotrivit cu angajații, astfel că s-a intervenit imediat. În acel moment, Bia ar fi început să înjure și apoi a fost încătușată. Momentul a fost filmat și postat pe InstaStories de către iubitul ei.
Tinerei i s-a întocmit proces verbal, fiind reținută timp de două ore. De asemenea, a fost amendată cu 4.000 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
Fulgy, amendat după ce a sunat la 112
Fulgy, fiul Clejanilor, a încercat să-i sară în ajutor apelând numărul de urgență 112, acuzând că Bia a fost luată de polițiști și bătută. Poliția Transporturi Aeriene (PTA) a verificat informația și s-a constatat faptul că apelul a fost nejustificat, motiv pentru care s-a aplicat o amendă pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă.
Cei doi tocmai ce s-au întors dintr-o vacanță pe care au petrecut-o împreună la Milano. La fel cum a arătat modul în care și-au petrecut timpul în Italia, fiul Clejanilor a arătat și momentul șocant în care iubita lui este imobilizată de agenții de frontieră.