Îndrăgita actriță Emel Atici, din serialul „Mă numesc Zuleyha”, și fiica sa Püryan Aıcı, s-au stins din viață după tragicul cutremur care a zguduit Turcia pe 7 februarie 2023.
Emel Atici, cunoscuta actriță din serialul turcesc „Mă numesc Zuleyha”, în care a jucat între anii 2018 și 2022 s-a stins din viață în urma cutremurului din Turcia.
Actrița avea în desfășurare și alte proiecte pe scena Teatrului de Stat din Adana unde s-a stabilit după absolvirea Facultății de Teatru din cadrul Universității Cucurova.
Emel Atici și fiica ei, Püryan Aıcı, au murit în cutremurul din Turcia
Actrița și fiica ei s-au stins din viață după puternicele cutremure care au zguduit Turcia la începutul acestei săptămâni.
Anunțul trist al morții celor două a fost făcut de casa de producție a serialului „Mă numesc Zuleyha”, Tims&B.
„Suntem profund întristați de pierderea valoroasei actrițe Emel Aıcı, din serialul nostru „Mă numesc Zuleyha” și a fiicei sale, Püryan Aıcı, în dezastrul cutremurului din țara noastră.
Ne exprimăm condoleanțe familiei Atıcı și tuturor cetățenilor noștri care și-au pierdut viața în cutremur, familiilor lor”, a spus compania Tims&B.
Mesajele emoționante ale colegilor de breaslă
Familia, prietenii și colegii de scenă și film sunt profund îndrurerați de moartea actriței Emel Atici și a fiicei sale Hande Püryan Atici.
Moartea celor două au lăsat fără cuvinte o lume întreagă, iar colegii și apropiații au transmis mesaje de condoleanțe și regrete pe paginile de socializare.
„Îmi pare foarte rău, foarte… Pentru toată lumea, pentru orice. Îmi pare rău pentru pierderea ta.”, a scris actrița Hilal Altinbilek, pe Instagram.
„Fie ca draga noastră prietenă Emel Atici să se odihnească în pace… Odihnește-te în pace…”, a transmis și actrița Sibel Tascioglu, pe social media.
Hande Püryan Atici a absolvit Universitatea Beykoz, Departamentul de Management al Aviației Civile și reprezentanții universității au transmis un mesaj de condoleanțe pentru tânără.
„Suntem profund întristați de pierderea absolventei programului de Management al Transportului Aerian Civil al Universității noastre, Hande Püryan Ațici și a mamei sale, Emel Ațici, în urmă cutremurului. În numele Universității Beykoz, dorim mila lui Dumnezeu absolventei noastre, draga Püryan și a prețioasei sale mame Emel Atici și condoleanțe familiei și fanilor săi.”, a transmis Universitatea Beykoz, potrivit haberturk.com.
Serialul turcesc „Mă numesc Zuleyha” a avut un real succes în Turcia și în lumea întreagă fiind munca excepțională a unei echipe care s-a dedicat pentru ca totul să fie adus în atenția publicului ca o poveste impresionantă de viață.