Madonna este mama a șase copii, iar cea mai mare dintre ei este tânăra Lourdes Leon, în vârstă de 24 de ani. Iată ce spune mama sa despre ea și cu ce se ocupă, de fapt, fiica cea mare a artistei.
Fiica Madonnei, apariție controversată la plajă
Madonna este cunoscută de toată lumea, iar inclusiv copiii ei sunt sub lupa presei. Cea mai mare dintre copii este Lourdes Leon, în vârstă de 24 de ani. Aceasta și-a făcut o apariție controversată la plajă, după ce a fost fotografiată cu păr la subraț. Tânăra se bucură de viață și de tinerețe, alături de Jonathan Puglia, cel care îi este partener de circa patru ani de zile.
Cei doi au fost fotografiați împreună la plajă, în Mexic, unde au călătorit pentru a se bucura de soare. Tocmai de aceea, fiica vedetei internaționale a ales un costum de baie minuscul, pentru a se bronza cât mai uniform pe corp. Însă fanii nu au observat doar îmbrăcămintea fetei, ci și faptul că aceasta nu era epilată. De altfel, nu este prima dată când ea apare în publică cu păr la axile.
Cum este relația Madonnei cu fiica sa, Lourdes Leon
Madonna spune că fiica ei este mult mai talentată decât ea, în toate departamentele talentului, însă nu are aceeași dorință de a intra în showbiz pentru că se teme că va fi etichetată ca „fiica Madonnei”.
„Are un talent nebun. Sunt verde de invidie, pentru că este incredibilă în tot ceea ce face – este o dansatoare incredibilă, este o mare actriță, cântă bine la pian, este mult mai bună decât mine în ceea ce privește departamentul de talent. Dar nu are aceeași ambiție”, a dezvăluit Madonna despre fiica sa, căreia îi spune Lola.
Madonna spune că este decizia ei dacă vrea să parcurgă acest drum sau nu, iar ea îi este alături la orice pas.
„Și din nou, simt că rețelele sociale o lovesc și o fac să simtă: „Oamenii îmi vor da lucruri pentru că sunt fiica ta”. Încerc să-i dau exemple de alți copii ai unor celebrități, cum ar fi Zoe Kravitz, de exemplu, care au trecut prin faza de „Oh da, ești fiica lui ..” – și apoi în cele din urmă ești luat în serios pentru ceea ce faci. Trebuie doar să continui. Dar are ea aceeași motivație pe care o am eu? Nu. Dar are și o mamă, iar eu nu. A crescut cu bani, iar eu nu. Deci totul va fi să fiu diferit. Dar ce pot să fac? Nu mă pot fixa asupra ei. Trebuie doar să fac tot ce pot eu mai bine”, a mai spus Madonna.