Autor: admin

Profesorul de limba română, la școală: – Bulă, poți să-mi spui ce înseamnă cuvântul „abstract”? – Da, domnule profesor. Ceea ce nu se poate atinge. – Bine, Bulă! Poți să-mi dai și un exemplu? – Fierul încălzit. Bulă era la spitalul de nebuni pentru că se credea grăunte. La fiecare 3 ani, venea inspecția. Vine și-l întreabă: – Bulă, ce ești tu? – Grăunte. – Bă, ești nebun. Mai stai 3 ani! Și tot așa, vreo 9 ani, de s-au săturat ăia de la spital de el și-i spun: – Mă, Bulă, când te mai întreabă ăștia ce ești, zi…

Read More

O româncă a povestit, în cadrul unui interviu recent, prin ce momente grele a trecut, după ce a născut un bebeluș microsom. Fiica sa a venit pe lume, la data de 25 februarie 2022, cu greutatea de 600 de grame. La aproape un an de la naştere, Ionela poate spune în sfârşit că micuţa este bine. Ionela Frunză a fost nevoită să nască în regim de urgență, după numai 25 de săptămâni de sarcină. Bebelușul, o fetiță care se numește Mia, a cântărit la naştere doar 600 de grame. La data de 5 mai ajunsese cu greu la un kilogram…

Read More

Cătălin Scărlătescu este unul dintre cei mai apreciați bucătari chefi din România și toată lumea îl apreciază și de când este jurat la Chefi la cuțite, emisiune difuzată pe Antena 1. Mulți îl cunosc pe celebrul chef, însă doar foarte puțini știu ce avere are acesta. Te așteptai vreodată la asta? Te-ai întrebat vreodată ce avere ale Cătălin Scărlătescu, dar și ce face cu ea? Ei bine, noi îți putem spune totul despre averea pe care o are concurentul de la America Express – Drumul Aurului. În urmă cu câteva luni, Cătălin Scărlătescu a fost invitatul lui Speak în podcast-ul…

Read More

Sistemele de incalzire a unei locuinte au evoluat in timp, ajungand la optiuni eficiente care se pliaza, in general, pe orice tip de buget. Ce te faci insa cand locuiesti la tara si, fortat de diferite imprejurari, mai ales de natura financiara, optezi pentru incalzirea clasica pe baza de soba cu lemne, care incalzeste doar o singura incapere? Construiesti una in fiecare camera, asa cum adesea vedem in casele din zonele rurale, ar fi primul raspuns. Puteti insa impusca doi iepuri deodata apeland la o centrala termica in soba de teracota, o optiune veche de sute de ani. Vom explica…

Read More

Semn cardinal, de foc, cu energie yang, Berbecul nu este intamplǎtor primul semn al zodiacului. El deschide drumuri, initiazǎ proiecte curajoase, este indrǎznet si nu spune niciodatǎ „nu” unei provocǎri. Berbecul vrea sǎ fie in orice loc in care se intamplǎ ceva si incearcǎ sǎ ajungǎ primul. Ii place sǎ actioneze sub impulsul momentului, fǎrǎ sǎ se gandeascǎ prea mult inainte. Are entuziasm si curaj din plin, iar dacǎ isi pune ceva in minte, este de neoprit. Acesti nativi sunt insistenti, directi si sinceri. Evident, uneori pot fi lipsiti de tact si chiar brutali, rǎnindu-i foarte usor pe cei din…

Read More

Care este cursul valutar BNR de astăzi pentru euro, dolar, lira sterlină și gramul de aur? Moneda europeană a depășit dolarul cu 0.4055 unități. Iată cursul valutar BNR pentru ziua de vineri, 3 februarie 2023. Noul curs valutar, cel pentru vineri, 3 februarie 2023, va fi anunțat de BNR în jurul orei 13:00, după ședința oficială. Până atunci vor fi luate în calcul cotațiile valutare stabilite în ziua precedentă. Care este cursul valutar BNR de astăzi pentru euro, dolar, lira sterlină și gramul de aur? Curs valutar BNR vineri, 3 februarie 2023, update ora 13:00 Banca Națională a României (BNR) a actualizat cursul…

Read More

Bărbatul în vârstă de 64 de ani a fost descoperit fără suflare, la Sibiu. Vasile Ursan a dispărut de acasă cu câteva săptămâni în urmă, mai exact la data de 16 ianuarie. Atunci, omul a plecat de bună voie din localitatea Avrig, județul Sibiu, unde acesta locuia. Omul nu era pregătit pentru o călătorie, iar apropiații acestuia nici nu știau că ar fi plecat într-una. Bărbatul era îmbrăcat cu o geacă neagră, pantaloni de pijama, papuci din cauciuc și o căciulă din piele, tot de culoare neagră. Din mărturiile apropiaților, omul nu ar fi avut nici măcar șosete în picioare,…

Read More

Horoscop 4 februarie 2023. Astrologii anunţă o zi a dezvăluirilor. O zodie trăieşte un adevărat şoc când află un secret despre cineva drag. Trebuie să apeleze la calm! Horoscop 4 februarie 2023 Berbec Orgoliul va juca un rol important în ceea ce-i privește pe BERBECI. Chiar dacă vă doriți să vă susțineți punctul de vedere, e recomandat să vă retrageți. Intuiția vă poate ghida corect în luarea unei decizii. Horoscop 4 februarie 2023 Taur TAURII atrag persoane cu același tip de personalitate. Aveți aspirații înalte, însă, atenție cu cine vorbiți pentru că există riscul să fiți criticați. Horoscop 4 februarie…

Read More

Vremea se va răci accentuat, iar săptămâna viitoare temperaturile minime vor scădea sub -15 grade în unele nopți, mai ales în nordul și centrul țării, dar local și în celelalte regiuni. În următoarele zile, un anticiclon se va extinde dinspre vest și va cuprinde cea mai mare parte a Europei. Acest maxim baric va determina pătrunderea unei mase de aer rece deasupra țării noastre și o scădere accentuată a temperaturilor. În prima parte a săptămânii, vremea va fi rece în special în nordul și centrul țării. Acolo unde va exista un strat mai consistent de zăpadă, temperaturile vor scădea rapid…

Read More

Se anunță un weekend cu vreme de iarnă, astfel că nu vor lipsi precipitațiile sub formă de ninsoare. Cum va fi vremea sâmbătă, 4 februarie 2023 și unde este cod galben de ninsori? La final de săptămână, meteorologii anunță în continuare precipitații sub formă de ninsoare, dar și o răcire a vremii, în special în cursul zilei de duminică. Iată cum va fi vremea pe 4 februarie 2023 în București și în țară. Vremea sâmbătă, 4 februarie 2023. Prognoza meteo ANM la nivelul întregii țări Pentru ziua de sâmbătă, 4 februarie 2023, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță precipitații în…

Read More