Cristian Pomohaci este implicat într-un nou scandal. Mai mulți credincioși îl acuză că poartă ilegal straie preoțești, deși a fost caterisit încă din anul 2017. Recent, au fost postate pe Internet imagini realizate zilele trecute în SUA.
Conform legii, „folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat, însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta funcționarului public care continuă să exercite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii; dacă faptele au fost săvârșite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorități publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”, scrie Spynews.ro.
Cristian Pomohaci, implicat într-un nou scandal
În 2017, BOR anunța, în legătură cu scandalul de pedofilie în care a fost implicat Pomohaci: „Cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat astazi, 6 octombrie 2017, prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. (…) Pe baza abaterilor canonice reținute și a mărturiilor aduse în apărare, Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului (…) a hotărât:
Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancțiunea: DEPUNEREA (DESTITUIREA) DIN SLUJIREA CLERICALă (pierderea dreptului de a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfășura activități social-filantropice, culturale, educaționale sau de a fi cântăreț, după caz; activitatea și conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh”.