Calendar ortodox 21 februarie 2023. Sfântul Cuvios Timotei, mare sfânt tămăduitor, este sărbătorit marți, 21 februarie 2023, în calendarul bisericesc.
Calendar ortodox 21 februarie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Timotei, pustnicul din Simboli, sfânt grabnic ajutător și făcător de minuni.
Rugăciunea sfântă care vindecă boli trupești și sufletești. Se rostește marți, 21 februarie 2023.
Calendar ortodox 21 februarie 2023. Sărbătoarea zilei de azi
Calendar ortodox 21 februarie 2023. Sfântul Cuvios Timotei, pustnicul din Simboli, este sărbătorit în calendarul ortodox în fiecare an la data de 21 februarie.
Sfântul Timotei este cunoscut drept tămăduitor al bolilor trupești și sufletești, cel care alungă demonii și mijlocește la Bunul Dumnezeu pentru rodirea pântecelui celor care nu pot avea copii.
Sfântul Cuvios Timotei
Sfântul Timotei a primit viața monahicească și se nevoia în post, în înfrânare și în rugăciunile cele de toată noaptea, omorându-și cu totul zburdările cele pătimașe. El a fost nepătimaș și desăvârșit până la sfârșitul său, fiind feciorelnic cu trupul și cu sufletul, pentru că a pus așezământ ochilor săi, din tinerețile sale, ca să nu privească niciodată la fața femeiască.
De aceea, s-a învrednicit a lua darul tămăduirii și putere asupra diavolilor și făcea minuni cu rugăciunile sale, tămăduind toate neputințele și izgonind de la oameni duhurile cele viclene. Apoi a trecut din loc în loc mulți ani, viețuind singur prin munți și prin pustietăți întru Dumnezeu, și cu rouă de lacrimi răcorindu-și sufletul în neîncetatele rugăciuni. Într-o viață ca aceasta petrecându-și zilele, a ajuns la adânci bătrâneți și s-a dus către Domnul.
Calendar ortodox 21 februarie 2023. Rugăciune
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Timotei din Simboli
Troparul Sfântului Cuvios Timotei din Simboli, glasul al 4-lea:
Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine steaua cea înţelegătoare, care ai strălucit plin de lumină, părinte, cu înălţimea înfrânării şi ai luminat inimile credincioşilor, pururea te lăudăm, Fericite Timotei.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având aţintit la Dumnezeu ochiul cugetului, părinte, ai scuturat din sufletul tău somnul nepăsării, şi te-ai făcut locaş al Dumnezeiescului Duh şi loc de sfinţenie, Fericite Timotei.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Într-armat fiind părinte, cu smerenia, ai trecut nevătămat meşteşugirile vicleanului şi te-ai înălţat către Dumnezeu; şi te îndulceşti acum de Slava Lui totdeauna, Fericite Timotei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să cinstim cu laude pe Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu, care în chip de netâlcuit a zămislit în pântece pe Dumnezeu şi Făcătorul tuturor şi cu adevărat L-a Născut cu Trup şi Fecioară a rămas.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Întărirea mea eşti, Mântuitorule şi Scăparea şi Puterea mea. Inima mea care s-a căit, întăreşte-o întru frica Ta; că nu este sfânt ca Dumnezeul nostru.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostivindu-te pentru toţi cu milostivirea ta, te-ai făcut ca un alt Avraam, primind pe cei ce veneau de pretutindeni, Fericite Timotei; şi prin ostenelile tale ai slujit pe Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorând mădularele tale cele de pe pământ, părinte, precum zice Apostolul, te-ai arătat părtaş Vieţii Celei Veşnice; întru care adu-ţi aminte totdeauna de cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu răsăritul faptelor tale, părinte, soare neapus te-ai făcut, luminând pururea cu razele nevoinţelor tale, până la marginile pământului şi risipind întunericul demonilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară Curată, Născătoarea Împăratului împăraţilor, rupe lanţurile greşelilor mele şi mă îndreptează către cărările pocăinţei, prin rugăciunile tale.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Din Munte Umbros, din Ceea ce Singură este Născătoare de Dumnezeu, cu Dumnezeiască vedere mai înainte a cunoscut Proorocul, Cuvinte, că Te vei Întrupa şi cutremurându-se, slăvea Puterea Ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Totdeauna fiind întărit cu rugăciunile tale, arcurile şi săgeţile vrăjmaşilor celor înţelegători le-ai socotit ca pe nişte săgetături copilăreşti, vrednicule de laudă, Părinte Timotei!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Chipului iconomiei lui Hristos celei în legătură cu noi închinându-te, cugetătorule de Dumnezeu, ai suferit ispită de bătăi, de la cei ce se lepădau de Dânsul, Părinte Timotei!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai stat plin de bărbăţie şi ai fost neclintit pururea întru doxologia cea către Dumnezeu, neavând câtuşi de puţină odihnă în acele ceasuri, Părinte Timotei!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Prunc Tânăr ai născut pe pământ pe Cel Născut din Tatăl fără stricăciune mai înainte de toţi vecii, Maică Preasfântă, Îndreptarea creştinilor.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Întunericul sufletului meu risipeşte-l, Dătătorule de lumină, Hristoase Dumnezeule, Cel Ce ai alungat întunericul cel mai dinainte al adâncului; şi-mi dăruieşte Lumina Poruncilor Tale, Cuvinte, ca mânecând, să Te slăvesc pe Tine.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stând înaintea Preasfintei Treimi, fericite, cu cuget curat şi luminat fiind de razele cele de acolo, părinte, ne luminezi totdeauna, pe noi care ne primejduim întru întunericul patimilor celor sufleteşti.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împodobindu-ţi trupul cu înfrânare şi sufletul cu nepătimire, te-ai făcut cunoscut slugă Împăratului tuturor şi cu adevărat ai primit de la Dânsul harurile minunilor, Fericite Timotei.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Timotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu cu gând iscoditor, ci cu inimă curată, a venit la tine femeia cea stearpă, cerând prin tine, slugă credincioasă, să se învrednicească a se arăta roditoare de prunci, lăudând pe Hristos Dumnezeul nostru.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Locuind în pântecele tău Cel Ce locuieşte în Înălţime, te-a făcut pe tine mai Desfătată decât cerurile, Marie, Născătoare de Dumnezeu. Pe Acela nu înceta a-L ruga pentru noi toţi, Mireasă a lui Dumnezeu.
Calendar ortodox februarie 2023
1 M Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua și Felicitas (Post. Nu se fac nunți)
2 J (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Evrei VII, 7-17 (Utrenie: Luca II, 25-32) (Nu se fac nunți)
3 V Sf. și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Proorociță Ana (Post. Nu se fac nunți)
4 S Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfințit Mc. Avramie
5 D Sf. Mc. Agata și Teodula (Începutul Triodului) Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și Fariseului); Ap. II Timotei III, 10-15; Ev. Luca XVIII, 10-14; glas 1, voscr. 1
6 L Sf. Ier. Vucol, ep. Smirnei și Fotie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare
7 M Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada
8 M Sf. M. Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia (Harți)
9 J Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor
10 V †) Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina (Harți)
11 S Sf. Sfințit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora, împ.
12 D Sf. Ier. Meletie, arhiep. Antiohiei celei Mari; Sf. Mc. Hristea Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului Risipitor); Ap. I Corinteni VI, 12-20; Ev. Luca XV, 11-32; glas 2, voscr. 2
13 L Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. și Mc. Acvila și soția sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patr. Alexandriei
14 M Sf. Cuv. Auxenție, Maron și Avraam
15 M Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior (Post. Nu se fac nunți)
16 J Sf. Mc. Pamfil preotul și Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiep. Constantinopolului
17 V Sf. M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împ. Marcian și Pulheria (Post. Nu se fac nunți)
18 S Sf. Ier. Leon cel Mare, ep. Romei( Pomenirea morților- Moșii de iarnă
19 D Sf. Ap. Arhip, Filimon și soția sa, Apfia Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne); Ap. I Corinteni VIII, 8-13; IX, 1-2; Ev. Matei XXV, 31-46; glas 3, voscr. 3
20 L Sf. Ier. Leon, ep. Cataniei; Sf. Cuv. Visarion (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustatie, arhiep. Antiohiei (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
22 M Aflarea moaștelor Sf. Mc. din Constantinopol (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lactate și pește. Nu se fac nunți)
23 J Sf. Sfințit Mc. Policarp, ep. Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
24 V † Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lactate și pește. Nu se fac nunți)
25 S Sf. Ier. Tarasie, patr. Constantinopolului (Sâmbăta Sf. Cuvioși) (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
26 D Sf. Ier. Porfirie, ep. Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca (Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști) (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți) Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză); Ap. Romani XIII, 11-14; XIV, 1-4; Ev. Matei VI, 14-21; glas 4, voscr. 4
27 L Sf. Cuv. Mărt. Procopie și Talaleu (Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Sfintelor Paști) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)
28 M †) Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfințit Mc. Proterie, patr. Alexandriei (Canonul cel Mare, partea a II-a) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)