O femeie de 37 de ani din Iaşi a născut un copil perfect sănătos, fără să ştie, însă că… este însărcinată. Da, da, aţi auzit bine. Totul s-a întâmplat chiar ieri, în Iaşi.
Medicii au mers la domiciliul său, dar, culmea, nu şi-au dat seama ce are, astfel că au decis să o transfere la spital. Abia acolo, medicii de specialitate şi-au dat seama că femeia este însărcinată şi că tocmai urma să nască.
Deşi pare o întâmplare surprinsă, parcă, din filme, femeia spune că nu şi-a dat seama că este însărcinată, asta deşi mai are doi copii acasă. Naşterea a decurs bine, iar micuţul a venit pe lume cu o greutate de 1.800 de grame. Medicii cred că acesta s-a născut la 34-35 de săptămâni, potrivit presei locale.
Din fericire, naşterea, care a fost una naturală, a decurs cum nu se poate mai bine, iar mama şi băieţelul sunt sănătoşi.
”Femeia avusese două naşteri anterior. S-a prezentat la UPU pentru dureri abdominale. A fost adusă cu ambulanţa. Ne-a declarat că nu ştia că este însărcinată pentru că nu mai avea menstră de doi ani. A născut pe cale naturală chiar în UPU, asistată de medici, un băieţel de aproximativ 1.800 de grame, din punctual meu de vedere prematur, având probabil 34-35 de săptămâni. A primit în schimb scorul Apgar 10”, a spus Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi.