TRAGEDIE într-o familie din Vâlcea! Un adolescent a murit la numai 12 ani în urma unui accident cu trotineta electrică.
Tragedie într-o familie din comuna Fârtățești, județul Vâlcea, în urma unui banal accident. Din cauza neatenției, în timp ce se afla pe o trotinetă electrică, Marian, în vârstă de 12 ani, și-a pierdut viața.
„Marian avea 12 ani și era elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială Rusănești din comuna Fârtățești. Îi cunoscusem durerea și disperarea încă de la părăsirea lui și a fraților de către mamă.
În urma unui accident cu trotineta electrică, Marian a decedat. Astăzi va fi înmormântat la Biserica Fârtățești din Vâlcea.
Astfel de tragedii vor continua dacă nu respectăm regulile de bază în folosirea trotinetelor electrice. Doar minorii peste 14 ani pot să utilizeze trotinetele electrice. Circulația cu acestea nu se face pe trotuar, ci doar pe pista de biciclete sau, în lipsa acestora, pe segmente de drum unde circulația vehiculelor nu trebuie să depășească 50 km/h.
Disciplina în trafic a conducătorilor de trotinete electrice este esențială. Își pot salva viața și pot evita accidentele de circulație dacă se asigură la schimbarea direcției de mers, respectă viteza legală și traversează trecerea de pietoni pe lângă trotinetă. Dragi părinți și copii, alegeți VIAȚA!” a transmis Eusebiu Predonescu, cunoscut și ca „îngerul copiilor sărmani” din Vâlcea.