Un mare sfânt este sărbătorit duminică, 28 martie de creștinii ortodocși – Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou.
Cuviosul Ilarion a fost starețul mănăstirii Pelechit din Helespont, în Asia.
Plin fiind de Duhul Sfânt, el a strălucit că un soare printre oameni, vindecandu-i de boli și curățîndu-i de duhurile cele necurate. Acest bărbat dumnezeiesc a luat mai apoi mucenicia în timpul lui Leon Armeanul (813-820) care pornise din nou prigonirile contra apărătorilor sfintelor icoane.
Cuviosul Ilarion s-a născut într-un sat ce se numea Tavata, ce era în Palestina, aproape de cetatea Gaza. Părinţii cuviosului au fost eleni, din care s-a născut Ilarion ca un trandafir din spini, şi bună mireasmă i s-a arătat lui Hristos; căci, fiind trimis de părinţii lui în Alexandria ca să înveţe carte, el nu numai acea înţelepciune a deprins-o degrabă – pe care elenii o caută – ci şi înţelepciunea cea duhovnicească a învăţat-o bine. Pentru că a crezut întru Domnul nostru Iisus Hristos, a primit Sfântul Botez şi, intrând adeseori în biserica lui Dumnezeu, lua aminte la cuvintele cele care luminează şi înţelepţesc pe prunci. Ardea cu inima de dragostea lui Dumnezeu şi, obiceiurile cele bune deprinzându-le, gândea în ce chip ar plăcea Lui. Şi auzind de Sfântul Antonie cel Mare, de a cărui viaţă îmbunătăţită străbătuse vestea pretutindeni, a dorit să-l vadă şi a mers la dânsul cu sârguinţa.
Împreună cu alți patruzeci de monahi Cuviosul Ilarion a fost alungat în surghiun la Efes, și acolo a pierit în temniță.
Despre Ilarion scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori și îl numește mucenic. Pentru că a viețuit, precum se povestește într-o cuvântare, pe vremea împărăției lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane.
Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăției lui Leon Isaurul (717-741) și a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulți ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, și că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta și marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârșea dumnezeiască Liturghie. Și, întrând în biserica și în Altar cu îndrăzneala, a poruncit să tacă cântărea și a răsturnat la pământ Sfintele și datatoarele de viață Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzînd pe cei mai aleși monahi, patruzeci și doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalți, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alții, bărbile și fetele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins și altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mănăstirea și biserica, iar pe cei ferecați, patruzeci și doi de părinți, i-a surghiunit în țară de la marginea Efesului și acolo, într-o baie veche incuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.
