Iată ce s-a decis în privința celor doi copii ai lui Dinu și Deei Maxer după divorțul părinților! Tatăl micuților a dat cărțile pe față.
Ce s-a decis în privința celor doi copii ai lui Dinu și Deei Maxer după divorțul părinților
Deea și Dinu Maxer și-au spus adio pentru totdeauna, deși păreau că au obținut tot ceea ce-și doreau de la viață, formând un cuplu solid de 18 ani de zile. Totuși, destinele celor doi se despart și au hotărât în ciuda longevității căsniciei lor să divorțeze. Această decizie îi poate afecta pe cei doi copii ai lor, Andreas și Maysa.
Cu toate acestea Dinu Maxer a mărturisit că decizia lor a fost să împartă custodia micuților. Totodată, pentru a se asigura că amândoi se implică în creșterea și dezvoltarea lor, Deea și-a cumpărat un apartament în același bloc, pe aceeași scară:
„Avem tutelă comună. Băiatul a vrut să rămână la mine, fetița la mama ei. Noi stăm la doi, ele stau la 5, casa fetelor, casa baieților. Deea a cumpărat un apartament, și aici e șocul pe care l-am resimțit din vorbele celorlalți. S-a mutat pe aceeași scară, în același bloc, da! noi am gandit totul pentru copii. Mulți or sa zică că nu e adevărat”, a spus acesta în cadrul emisiunii Exclusiv VIP cu Cristi Brancu.
Andreas și-a sfătuit părinții să se despartă
Andreas le-a spus părinților lui că este mai bine să se despartă, deoarece în ultima perioadă, între el și Deea Maxer au apărut tot mai multe discuții:
„Tati, e mai bine așa (n.r. sa divorțeze) ca nu va mai certați”, a mai mărturisit Dinu Maxer.
De ce au divorțat Deea și Dinu Maxer
Atât Deea cât și Dinu Maxer și-au anunțat fanii despre decizia de a divorța pe conturile personale de Instagram. Cei doi le-au mulțumit urmăritorilor lor pentru aprecierea lor, dar speră să le înțeleagă decizia:
„Am decis să ne încheiem căsătoria după 18 ani de relație plini de iubire, fidelitate, respect și muncă depusă cot la cot în tot ceea ce am construit! Ne suntem recunoscători pentru această călătorie în care am fost, pe rând, piloți! Mulțumesc, @dinumaxer!
Voi ne știți viața ca pe o carte deschisă, fiind mereu în atenția voastră și înconjurați de apreciere și admirație. Pentru toate acestea vrem să vă mulțumim și totodată ne dorim să respectați acest moment din viața noastră. Ne dorim discreție, liniște și pace pentru fiecare dintre noi și, cel mai important, pentru copiii noștri. Fiți blânzi! Dumnezeu știe drumul fiecăruia! Mulțumim, Deea si Dinu Maxer, a scris atât Deea Maxer, cât și Dinu Maxer pe contul personal de Instagram.
Ce diferență de vârstă este între Deea și Dinu Maxer
Dinu Maxer are 49 de ani de ani, iar Deea Maxer abia ce a împlinit 33 de ani în luna februarie. Probabil că mulți fani nu știau că cei doi s-au cunoscut când Deea avea doar 15 ani și că între ei este o diferență de vârstă de aproape 17 ani, motiv pentru care au fost dur criticați atunci când s-au implicat într-o relație amoroasă. Cu toate acestea Deei Maxer nu i-a păsat de gurile rele.
Vedeta a mărturisit în trecut că nu s-a îndrăgostit de Dinu Maxer la prima vedere și că era doar un copil atunci când l-a cunoscut:
„Dinu prezenta baluri. Eu eram boboacă, n-am ieșit Miss, am luat premiul cel mare acasă. Atunci ne-am cunoscut. Pentru el a fost dragoste la prima vedere, pentru mine nu, că nu îndrăzneam la o relație cu Dinu. M-au convins colegele mele să mergem la bal, îmbrăcată de ele în roz toată, învolănată. Când a intrat în club l-am strigat și s-a întors la mine”, a declarat în trecut Deea Maxer, la Star Matinal de Weekend.