Ea este cunoscută de o țară întreagă, însă puțini sunt cei care știu cum arată Marilena Țiganu, mama Mihaelei Rădulescu. Fosta profesoară de română și-a păstrat același zâmbet discret și fermecător, pe care i l-a transmis și fiicei sale, care îi seamănă teribil.
Cum arată mama Mihaelei Rădulescu. Ea activează în showbiz de 27 de ani și este una dintre cele mai cunoscute și iubite vedete autohtone. Puțini știu însă cine este și cum arată mama Mihaelei Rădulescu, cea care i-a fost permanent alături vedetei. Extrem de discretă, deoarece Mihaela a reușit să-și țină departe mama de ochii indiscreți, Marilena Țiganu i-a fost mereu sprijin fiicei sale, dar și nepotului ei Ayan, de creșterea căruia s-a ocupat o perioadă, la Monaco, unde Mihaela locuiește în prezent.
Cum arată mama Mihaelei Rădulescu
Cu ani în urmă, mama Mihaelei Rădulescu a acceptat să apară alături de fiica ei într-un pictorial pentru revista VIVA! și încă de atunci asemănarea dintre cele două a fost frapantă. Recent, aceasta a fost surprinsă chiar de către fiica ei într-un instantaneu emoționant alături de Ayan și, după cum se poate vedea, doamna Marilena Țiganu nu și-a perdut vitalitatea și nici zâmbetul fermecător, pe care l-a moștenit, de altfel, și fiica ei.
Tatăl Mihaelei s-a stins din viață, din păcate, cu mai mulți ani în urmă și, de atunci, mama sa i-a fost în permanență aproape. Fosta profesoară de română din Piatra Neamț s-a ocupat mult timp de creșterea și educarea nepotului ei Ayan, care, pe când avea doar doi anișori o alinta „bica” pe bunica lui.
„După ce a murit tata am ținut-o pe mama mai mult lângă mine, am simțit eu că are nevoie. Am căutat tot felul de motive să stea cu noi la Monaco, să ne gătească etc. Acum s-a întors în România unde le are alături pe prietenele ei’, a spus Mihaela Rădulescu, potrivit redactia.ro.
„Mama a fost mereu cea riguroasă”
Cum arată mama Mihaelei Rădulescu. Cu toate că viața ei actuală- pare a nu mai avea secrete pentru nimeni, puțini sunt cei care știu detalii despre copilăria Mihaelei Rădulescu și despre educația primită de la părinți. La începutul acestui an, într-un interviu extrem de emoționant, vedeta făcea dezvăluiri despre familia ei și despre rolul pe care l-au avut părinții și bunicii în devenirea ei ca adult.
„Mă jucam mereu cu băieții, eram foarte competitivă și deloc interesată de păpuși. Îmi făceam datoria la școală, la gimnastică, eram premiantă și mer- geam la olimpiade, dar nu-mi prea plăcea să stau locului sau să n-am păreri. Nu eram deloc alintată, dar știu că eram iubită de toată familia – mi-am prins în viață toți bunicii și toți străbunicii. De la bunicile mele am învățat să gătesc o mulțime de mâncăruri, dar îmi plăcea mai mult să stau cu bunicii și cu tata la reparat chestii prin casă sau prin curte.
Mama a fost mereu cea riguroasă, dar nu era nimic spartan în educația mea. Am avut părinți tineri, mama avea 20 de ani când m-a adus pe lume și era studentă, ca și tata. Din doi părinți profesori, n-aveam cum să greșesc fundamental sau să o iau pe vreun drum greșit, dimpotrivă. Și le sunt recunoscătoare pentru tot, mai ales pentru ce nu-mi convenea când nu înțelegeam de ce mă certau. Acum înțeleg tot și îi iubesc și mai mult”, a declarat Mihaela Rădulescu pentru VIVA!