Dumitru Ichim lucra de 33 de ani în cadrul Secției Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, timp în care a desfășurat activități specifice întreținerii drumurilor naționale.
„Colectivul DRDP Iași a aflat cu tristețe despre decesul colegului Dumitru Ichim (57 ani), deservent utilaj în cadrul Secției Drumuri Naționale Botoșani.”, a transmis institu’ia.
„Aflat în perioada de repaus după activitatea de deszăpezire desfășurată pe fondul atenționărilor „Cod roșu” de vreme severă, acesta a fost găsit fără suflare de către colegi în dimineața zilei de astăzi, 07 aprilie, în spațiul de odihnă destinat lucrătorilor amenajat la Districtul Săveni.
În ceea ce privește cauzele și circumstanțele decesului, acestea sunt analizate de către organele de anchetă, singurele abilitate să facă precizări în acest caz.
Pe această cale, DRDP Iași își exprimă regretul la trecerea sa în neființă și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Drum lin spre ceruri, drag coleg!”, se mai arată în mesaj.
„A salvat o viață, dar a pierdut-o pe a lui”: Șofer de pe un utilaj de deszăpezire, găsit mort în biroul instituției! Intervenise ieri pentru salvarea femeii gravide din Botoșani
În vârstă de 57 de ani, Dumitru Ichim ar fi lucrat non stop în ziua de joi la deszăpezirea drumului spre Crasnaleuca, unde se afla bebelușul născut de mamă acasă.
Mama și fetița născută acasă, după ce a fost asistată prin apel video call de cadrele medicale din dispeceratul integrat ISU – SAJ, au ajuns apoi la Spitalul Orășenesc Săveni, în siguranță.
Cele două au fost preluate de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca și un echipaj al Secției de Drumuri Naționale, cu două utilaje, dintre care unul era condus de Dumitru Ichim.
Bărbatul a dorit să participe ulterior și la lucrările de deszăpezire ale drumurilor din zona Săveni. Din câte se pare, însă, inima i-a cedat.
„Unde era trimis, făcea totul. Un adevărat profesionist. A ajutat-o pe femeia din Crasnaleuca să ajungă la spital”
„Era un om extraordinar și foarte dedicat muncii și oamenilor. A muncit până la epuizare. A tras tare la cazul cu copilul născut acasă, să reușim să îl aducem în grija cadrelor medicale.
A muncit și peste noapte și la un moment dat a spus că se simte obosit și a mers în bază, la Săveni, să se odihnească. A fost găsit dimineață, fără suflare”, a spus un apropiat al acestuia, potrivit monitorulbt.ro.
“La Poliţie, la ISU, la ambulanță, tura este de 8-12 ore. Au terminat, au plecat acasă. La noi pleci acasă când se termină munca. E foarte greu să mai găsești un om ca el. Unde era trimis, făcea totul. Un adevărat profesionist. A ajutat-o pe femeia din Crasnaleuca să ajungă la spital. A salvat o viață, dar a pierdut-o pe a lui”, a spus un coleg de-al bărbatului decedat.