Postul Paștelui este aproape de final, iar până la Învierea Domnului, începând de luni, 10 aprilie, în Biserica Ortodoxă Română, vor fi săvârșite deniile.
La ce oră încep slujbele din Săptămâna Patimilor. Deniile sunt niște slujbe speciale care se țin numai în Săptămâna Mare, în fiecare seară de luni până vineri.
La ce oră încep slujbele din Săptămâna Patimilor
Cuvântul „denie” vine din slavonă înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Aceste slujbe sunt deosebit de solemne și amintesc de patimile și răstignirea Domnului Iisus Hristos. Cele mai importante denii din Săptămâna Patimilor sunt cele de joi și vineri.
În toate bisericile din Româna se va oficia luni, marți si miercuri Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar în Joia Mare se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia. Sfânta și Marea Joi este ziua în care, pe lângă Sfântul Agnet, care se folosește la Sfânta Liturghie, se mai scoate încă un agnet, care se sfințește odată cu celălalt, fără să se rostească de două ori rugăciunile epiclezei și fără să se binecuvânteze fiecare separat.
Programul Deniilor din Săptămâna Patimilor la Catedrala Patriarhală
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, care este ultima săptămână din perioada Triodului. Aceasta începe cu Denia din Sfânta și Marea Luni și se încheie cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Sâmbătă.
Pentru credincioșii care vor să participe la deniile din Săptămâna Mare la Catedrala Patriarhală din București avem mai jos programul acestora.
Luni și Marți:
– 8:00 – Ceasurile și citiri din Sfintele Evanghelii
– 10:00- Liturghia Darurilor înainte sfințite
– 17:00 – Denia
Miercuri:
– 8:00 – Ceasurile și citiri din Sfintele Evanghelii
– 10:00- Liturghia Darurilor înainte sfințite
– 11:45- SFANTUL MASLU
– 17:00 – Denie
Joi:
– 7:00 – Ceasurile
– 9:00 Liturghia Sf. Vasile cel Mare, unită cu Vecernia
– 17:00 Denia celor 12 Sf. Evanghelii
Vineri:
– 7:00- Ceasurile Împărătești
– 9:00 – Vecernia cu scoaterea Sf. Epitaf
– 17:00 – Denia Prohodului Domnului
Sâmbătă:
– 7:00 – Ceasurile
– 9:00- Liturghia Sf. Vasile cel Mare, unită cu Vecernia
– 00:00 – Slujba Învierii Domnului