O explozie puternică a avut loc vineri dimineață pe Șantierul Naval Midia. Trei persoane au fost rănite. Deocamdată, victimele sunt evaluate medical de cadrele de la Serviciul de Ambulanță Constanța.
Explozie în Șantierul Naval Midia. Trei persoane rănite, intervin salvatorii
Din primele informații, explozia s-a produs la un motor termic al unei nave din Șantierul Naval Midia. Trei persoane au fost rănite. ISU Dobrogea anunță că două dintre acestea prezintă arsuri la nivelul feței. Cea de-a treia este evaluată medical de echipele medicale.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină în cursul zilei de vineri, 7 aprilie, în jurul orei 09.00. Nu există persoane decedate. Salvatorii ISU și echipele medicale sunt prezenți la fața locului.
De notat că explozia nu a fost urmată de incendiu. Din fericire, nu vorbim nici de persoane aflate în stare gravă. ”Trei persoane prezintă arsuri. Explozia nu a fost urmată de incendiu, din primele informații.
Momentan sunt trei victime, două cu arsuri la nivelul feței. Nu vorbim de persoane decedate. Explozia s-a produs la un motor termic”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Au fost mobilizate la fața locului două autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 ATC și un echipaj SMURD B, Detașamentul Port cu autospeciala pentru victime multiple, Detașamentul Fripis cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o descarcerare și Detașamentul Palas cu un SMURD C si 2 ambulante SAJ, notează publicația locală FocusPress.
Incendiu raportat în la Șantierul Naval Midia și în 2020
Un alt incident grav a fost raportat în urmă cu mai puțin de trei ani la Șantierul Naval Midia. În mai 2020, un incendiu a izbucnit în bucătăria unei nave. Au ars atunci în întregime zona situată la pupa navei. Vorbim de bucătăria, centru de comanda, magazia de alimente, sala motoarelor, sala de mese și dormitoarele.
Cauza probabilă a incidentului a fost un scurtcircuit electric. La acea vreme, la acțiunea de stingere a incendiului au participat 28 de subofițeri și 4 ofițeri, acesta fiind lichidat complet în aproximativ 8 ore, a transmis ISU Constanța.
”Am fost solicitati să intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o nava, în portul midia Năvodari. La locul incendiului au fost alocate trei autospeciale de stingere din cadrul a mai multor subunități ale Inspectoratului pentru Situații de urgenta Dobrogea al județului Constanța și un echipaj de prim ajutor. Din primele informații, nu sunt persoane surprinse în interior. Pompierii lucrează pentru localizarea incendiului”, transmitea ISU Constanța.