Femeia cu cele mai mari buze din lume se chinuie să găsească dragostea, deși e „curtată” zilnic. Blondina dorește să se așeze la casa ei.
Andrea Emilova Ivanova are 25 de ani și este femeia cu cele mai mari buze de pe pământ. Deși este foarte cunoscută în mediul online, ea spune că nu și-a găsit jumătatea.
Andrea Emilova Ivanova a cheltuit aproape 20.000 de lire sterline pentru a-și efectua toate cele 43 de proceduri chirurgicale care au transformat-o total. Recent, ea și-a făcut patru noi injecții cu acid hialuronic în pomeți.
Blondina dorește tot mai multe proceduri pe lună pentru a-și menține titlul de a avea cele mai mari buze din lume.
Ce a transmis Andrea Emilova Ivanova
Dacă era tot timpul nemulțumită de mărimea buzelor, acum este nemulțumită și de faptul că nu are un partener de viață.
Femeia spune că-și dorește să aibă buzele din ce în ce mai mari. „Mi-am făcut două injecții cu acid hialuronic într-un pomete și două injecții cu acid hialuronic în celălalt pomete.Am făcut aceste proceduri în zile diferite ale lunii. De asemenea, mi-am mai făcut o injecție cu acid hialuronic în buze, ca în fiecare lună.
Îmi fac o nouă injecție cu acid hialuronic în buze în fiecare lună, bineînțeles. Este ca un ritual pentru mine.”, a declarat blondina.
Andrea este obsedată de forma buzelor sale și le dorește enorme. „Am din nou injecții noi de mărire a pomeților programate în curând.Continui cu mărirea pomeților, deoarece vreau să obțin acel „efect wow” cu ei și vreau să fie la fel de mari ca buzele mele.Continui, de asemenea, cu mărirea buzelor, deoarece vreau să am buzele și mai mari. Buzele mele actuale arată foarte mici după părerea mea și vreau să am buzele mult mai mari decât cele pe care le am acum.”
Pe de altă parte, încearcă din răsputeri să-și găsească sufletul pereche. În ciuda faptului că a câștigat multă atenție în mediul online, în viața personală este încă o persoană singură.
„Nu știu ce să spun. Sunt o fată cu o înfățișare diferită și extravagantă, iar acest lucru este ciudat pentru mulți bărbați. Bineînțeles că sunt mulți bărbați care mă plac foarte mult, dar sunt și cei care nu mă plac deloc.Ei cred că sunt ciudată și nebună. Bărbații îmi scriu mesaje private pe rețelele de socializare și îmi oferă întâlniri, bani, călătorii în țările lor, ceea ce este minunat.Mă face fericită faptul că există oameni care mă plac și care doresc compania și atenția mea.Cu toate acestea, voi fi mai fericită să întâlnesc dragostea vieții mele, dar nu știu când se va întâmpla.”, a zis tânăra.
Andrea a luat în calcul chiar varianta de a se înscrie în cadrul unui show televizat pentru a-și găsi bărbatul visurilor. „Nu știu dacă îi vor plăcea fetele ca mine, cu frumusețe artificială. S-ar putea să se dovedească a fi un cunoscător al frumuseții naturale și asta este în regulă, deoarece fiecăruia îi plac lucruri diferite. Dar sunt dornică să îl surprind cu comportamentul meu bun și amabil și cu bunele mele maniere”, a declarat ea.
Viața amoroasă a Andreei nu a fost liniștită, ea având parte de despărțiri și de sute de cereri în căsătorie, însă nimic nu s-a materializat până acum.
„Nu știu cu adevărat numărul exact de cereri în căsătorie, dar trebuie să fie sute în acești ani. De când mi-am schimbat înfățișarea, a crescut foarte mult. Aproape în fiecare zi primesc mesaje private online de la diferiți bărbați care mă cer în căsătorie”, a adăugat ea, potrivit DailyStar.