Fostul preot Daniel Balaş are o comunitate uriaşă de urmăritori pe reţelele sociale, motiv pentru care este foarte activ. Jovialitatea şi deschiderea lui nu sunt, însă, pe placul tuturor, prin urmare primeşte frecvent critici referitoare la atitudinea lui pe care mulţi o consideră nedemnă de un fost preot.
Daniel Balaş vorbeşte adesea, în clipurile sale, despre făţărnicia celor ce se consideră credincioşi şi despre faptul că îi judecă pe cei din jurul lor cu prea mare uşurinţă. „Nu mersul la biserică te face credincios, aşa cum nici statul în garaj nu te face maşină„, spune fostul preot în cel mai recent clip al său.
De data aceasta, Daniel Balaş a fost mustrat de o credincioasă că nu se comportă cuviincios în Săptămâna Patimilor lui Hristos, o perioadă pe care, crede femeia, ar trebui s-o respecte pentru că Domnul Iisus a suferit cumplit. Tânărul este, însă, de părere că perioada patimilor lui Hristos nu trebuie păstrată în amintirea credincioşilor, căci nimenui nu-i place „să-şi sărbătorească tristeţile„.
„Mi-a scris o doamnă că m-a vazut voios pe live, binedispus în această săptămână plină de întristare, de durere. Şi m-a întrebat cum de nu mi-e ruşine, ca fost preot, să mă comport aşa, cum de nu regret tot ce a pătimit Mântuitorul.
Nu mai judecaţi. Când arătaţi cu un deget către celălalt, cu trei degete arătaţi spre voi. De ce să-mi aduc aminte, de perioada în care noi l-am pus pe cruce pe Creatorul lumii şi i-am arătat cât de neimportant este pentru noi? Să-mi aduc aminte de o perioadă nasoală din viaţa lui cât a fost pe pământ? Dumneavoastră sărbătoriţi tristeţile, vă place să vă amintiţi de ele? Să-mi aduc aminte de perioada în care oricât bine ne-a făcut, pe noi nu ne interesează? Niciodată”, spune fostul preot în clipul postat pe reţelele sociale.
Daniel Balaş şterge pe jos cu credincioşii care merg la Înviere: „Te duci acasă cu lumânarea de la Înviere, dar tu trăieşti în întunericul minciunii, al linguşirii”
Daniel Balaş face, apoi, referire la mersul la Înviere, un obicei pe care majoritatea credincioşilor îl au. Fostul preot atrage atenţia asupra faptului că luatul luminii în noaptea de Înviere nu semnifică nimic dacă nu aprindem lumina în sufletele noastre şi dacă continuăm să trăim „în întunericul necunoştinţei, al minciunii, al linguşirii„.
„Eu Îl iubesc pe Hristos pentru Învierea Lui şi nu o dată în an, ci în fiecare clipă când în sinea mea învie un gând bun, o faptă bună, o iertare, o iubire. În fiecare secundă Îl simt pe Hristos, nu o dată în an. Lumina Lui străluceşte în mine pentru că sufletul e lumina lui Hristos în trup.
E ceva simbolic să te duci acasă cu lumânarea că ai luat lumină în noaptea de Înviere, dar tu trăieşti în întunericul necunoştinţei, al minciunii, al linguşirii. Ce lumină ai luat? Aia a lumânării? Aia se stinge. Lumina din interiorul tău când o aprinzi, că pe aceea o vrea Hristos aprinsă?
Hai să luminăm cu adevărul, că mincuna oricum ne-a sugrumat. Hai să luminăm cu dreptatea, că înşelăciunea ricum e pe toate drumurile. Haideţi să nu ne mai aducem aminte de rău, că ne stricăm buna dispoziţie. Eu, unul, nu vreau să-mi aduc aminte de rău pentru că îmi derutează prezentul.
Haideţi să nu ne mai aducem aminte de perioada în care L-am pus la încercare cu totul: şi cu frică, şi cu teamă, şi cu deznădejde, când a zis: ‘Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?’ A picat puţin în deznădejde când a văzt cât bine ne-a făcut, câtă iubire ne-a dat, câtă iertarea ne-a dat şi noi l-am răstignit.
Iubiţi Învierea, şi nu o dată în an, ci în fiecare secundă. Când ieşiţi dintr-o problemă, spuneţi: Hristos a înviat în mine! Când ieşiţi dintr-o relaţie toxică, spuneţi: Hristos a înviat! Când reuşiţi să uitaţi tot răul pe care oamenii vi l-au făcut, să ţipaţi: Hristos a înviat!
Nu mersul la biserică te face credincios, aşa cum nici statul în garaj nu te face maşină„, spune fostul preot în cel mai recent clip al său.