Calendar Ortodox 19 aprilie 2023. Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche este sărbătorit în Miercurea din Săptămâna Luminată.
Calendar ortodox 19 aprilie 2023. În Miercurea din Săptămâna Luminată (prima săptămână care urmează după Învierea Domnului), Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche cunoscut și ca Ioan Paleolavritul.
Rugăciunea puternică pentru sănătatea și binele familiei pe care este bine să o rostești miercuri, 19 aprilie 2023!
Calendar ortodox 19 aprilie 2023
Calendar ortodox 19 aprilie 2023. Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche este sărbătorit în calendarul creștin în fiecare an, la data de 19 aprilie.
Crescut de mic în dreapta credinţă şi având mare şi dumnezeiască dragoste faţă de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după
cuvântul cel scris în Psalmi: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27).
Trecând cu vederea deşartele plăceri şi mândria lumii, a părăsit patria sa şi, plecând la Ierusalim, s-a închinat Cinstitei Cruci şi la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, apoi a intrat în cinul monahal. Sfântul Cuvios Ioan s-a aşezat în vestita lavră a Sfântului Hariton, ducând acolo o viaţă curată de muncă, de post, de rugăciune şi de adâncire în Sfintele Scripturi. Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit şi de darul preoţiei. Şi multă vreme a săvârşit sfintele slujbe în biserica mănăstirii.
Deci, după o viaţă îndelungată şi desăvârşită, plăcută lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup şi tuturor pildă de viaţă fără prihană. La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul, în lăcaşul cel ceresc, purtat fiind sufletul său de îngerii cei fără de trupuri, scrie ziarullumina.ro.
Sărbătoare 19 aprilie 2023
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche, sărbătorit în calendarul bisericesc la data de 19 aprilie.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din tinereţe întărindu-te cu nădejdea cea către Dumnezeu, ai alergat către Bunul Dumnezeu, Preafericite Ioan, nevoindu-te cu înfrânările cele mai alese ale călugăriei.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind plin de dar bogat şi purtător de lumină, sălăşluindu-te în locuri cinstite, cinstit ai petrecut, ducând suirile către faptele cele bune, Fericite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind îndreptat cu tăria Duhului, ai alergat la grădina purtătorului de Dumnezeu Hariton, întru care petrecând, ai fost lucrător de cele sfinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înstrăinându-ţi cugetul tău de cele pământeşti, preacuvioase, pe acesta l-ai pironit întru bunătăţile cele cereşti, părinte Ioan şi ai dobândit de acolo lumina cea prealuminoasă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din tine Preacurată, de Dumnezeu dăruită S-a arătat nouă Soarele dreptăţii Hristos şi cu lumina a luminat pe cei ce şedeau din început întru tăria întunericului.
Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin înfrânare omorându-ţi cugetul cel trupesc, te-ai apropiat de Duhul Cel făcător de viaţă, Preacuvioase Părinte Ioan.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lumina cea dumnezeiască şi zăritoare de lumină arătat s-a sălăşluit în inima ta, Părinte Ioan, Fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu Singură celor de pe pământ mai presus de fire, te-ai făcut mijlocitoare de cele bune, Maica lui Dumnezeu. Pentru aceasta: Bucură-te, strigăm ţie.
Irmosul:
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti puterea mea, Doamne şi scăparea şi întărirea.
Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea chipului tău…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hrănindu-te în părţile cele de Dumnezeu luminate şi luminându-te cu vărsarea luminii, părinte, ai vieţuit întru înfrânări şi în faptele cele bune, de Dumnezeu înţelepţite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înstrăinându-te de locul naşterii tale şi de ai tăi şi prin nevoinţa cea de bunăvoie luând crucea, te-ai aropiat de Hristos, de Dumnezeu înţelepţite, Fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătându-te tuturor mort, cu înfrânare ai petrecut prin puterea cea de viaţă purtătoare, către care te-ai şi mutat, Preaînţelepte Ioan.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel mai presus de fire S-a sălăşluit în pântecele tău cel primitor de Dumnezeu, Fecioară. Acesta şi după naştere cu puterea cea dumnezeiască te-a păzit pe tine Fecioară.
Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin singurătate câştigându-ţi cuget curat, părinte, prin Puterea Sfântului Duh ai scăpat de cursele vrăjmaşului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întru darul cel dumnezeiesc, întru înţelepciune şi întru învăţătură arătată de Dumnezeu petrecând, ai fost preot sfinţit, preafericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toate neamurile cu bună credinţă te fericesc pe tine, Preacurată, ca pe Ceea ce ai născut mai presus de fire pe Cuvântul Cel cu adevărat fericit.
Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te râvnitor dumnezeieştii înţelepciuni, te-ai încununat de la dânsa cu cununa darurilor şi cu toate chinurile ai fost ucenic al lui Hariton cel purtător de lumină.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin lucrarea faptelor celor bune, punându-ţi picioarele tale pe piatra lui Hristos, te-ai suit către Dumnezeu, înţelepte, punând suirile în inima ta cu cuget dumnezeiesc, Părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin