Pierdere mare pentru lumea bisericească din România. A murit unul dintre cei mai iubiti preoti care a slujit timp de 40 de ani. A fost un preot foarte iubit de enoriașii din parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Aleșd.
A murit părintele Petru Aurel Lup, un preot foarte iubit de enoriașii din parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Aleșd. Părintele Petru Aurel Lup s-a ridicat la ceruri, lăsând un mare gol printre credincioșii din oraș, care îi ascultau vorbele cu har și povețele pline de înțelepciune.
Părintele era cunoscut iubitorilor de credință autentică și de înaltă spiritualitate prin vorbele sale de o vibrație divină. „După cei peste 40 ani în care a slujit pe pământ a fost chemat să slujească în Ceruri. Dumnezeu sa-L ierte și să-L odihnească în pace”, a transmis primarul Aleșdului Ioan Todoca.
Profesorii Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd și-au exprimat, la rândul lor, regretul pierderii mult iubitului preot. „Școala, familia și biserica sunt fundamente ale lumii intregi. Ele susțin echilibrul unei societăți. Oamenii acestor instituții cooperează și pun bazele unor destine noi. Un om deosebit al acestor locuri a fost și părintele Lup Aurel. Cuvintele lui au sădit credința în multe suflete, predicile lui au deschis multe minți, sfaturile lui au îndrumat mulți oameni. Și-a îndeplinit rolul de îndrumător. A alinat multe suflete la nevoie. Acum își urmează firescul drum pentru întâlnirea cu Lumina spre care i-a îndrumat pe toți. Colectivul de cadre didactice de la Colegiul Tehnic ,,Alexandru Roman” din Aleșd își exprimă recunostința pentru colaborarea cu părintele în formarea tinerelor destine. Transmitem condoleanțe familiei îndoliate.”
Conform comunicatului transmis de Inspectoratul de Poliție Județean, nefericitul incident s-a petrecut în apropierea localității Săbolciu, pe marginea drumului DN1. Din primele investigații, polițiștii au descoperit că bărbatul ar fi oprit mașina pe care o conducea pentru că i se făcuse rău. Pasagerul din mașină a solicitat intervenția personalului medical apelând 112. Însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, șoferul a fost declarat mort de către medicul legist prezent la fața locului.