Biserica Ortodoxă Română se confruntă cu o propunere radicală, pe care au primit-o înainte de Paște. Totul a început după ce Adrian Papahagi și Teodor Baconschi au cerut ca această sărbătoare să fie în aceeași dată cu cea a catolicilor. După ce discuția a stârnit un întreg scandal, s-a aflat când va putea Biserica Ortodoxă Română să ia o decizie în acest sens.
Propunerea de schimbare a datei în care Paștele este sărbătorit a venit după ce Adrian Papahagi a spus că diferența de zile dintre cele două sărbători este o problemă pentru mulți oameni, care nu pot să își ia concedii la timp.
Însă, ÎPS Teodosie nu a fost foarte încântat să audă de acest lucru. Cu toate acestea, se pare că o astfel de schimbare poate să se facă într-un mod mai complicat decât se credea, iar procesul a fost dezvăluit.
Când va decide Biserica Ortodoxă Română să schimbe data în care este sărbătorit Paștele
Schimbarea datei Paștelui este o procedură dificilă, care nu poate să fie luată imediat, sau de la un an la altul. Această decizie poate să fie stabilită doar după ce se reunesc într-un consiliu toți conducătorii religiilor din România și dezbat împreună această decizie.
Din acest motiv, o astfel de schimbare poate să fie luată abia în câțiva ani, având în vedere procedurile prin care trebuie să treacă.
De asemenea, după o scrisoare deschisă semnată de o mulțime de oameni care îi îndeamnă pe conducători să ia această decizie, Biserica Ortodoxă Română a transmis un mesaj încurajator.
”Va fi luată în discuție cel mai probabil la proxima ședință a Sfântului Sinod. Viitoarele consultări la nivel interortodox bisericesc pe tema acestui demers sunt desigur subînțelese, așa cum au semnalat obiectiv chiar semnatarii scrisorii”, a transmis purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
Oamenii sunt afecțati de cele două date diferite
Paștele catolic se sărbătorește la o săptămână distanță de cel ortodox, motiv pentru care reprezintă o problemă mai ales pentru cei care locuiesc în alte țări.
Adrian Papahagi, unul dintre cei care au înaintat propunerea, spus că fiul său nu a putut să își ia concendiu la timp, deoarece locuiește în Londra.
”Eu am un fiu care trăieşte la Londra şi care nu a putut să vină în ţară deoarece a avut vacanţa de Paşte cu o săptămână înainte. Sora mea e căsătorită cu un romano catolic belgian şi sărbătoresc pastele în date diferite.”, a declarat Adrian Papahagi, conform Observatornews.ro.