Tu știai că există un cuvânt în limba română care începe cu literele nt? Puțini oameni știu despre acest cuvânt și, mai ales, care este înțelesul lui.
Cuvântul din limba română care începe cu literele nt
Un singur cuvânt din limba română începe cu litere nt și acela este ntur. Ce înseamnă? Potrivit DEX, este un cuvânt care imită trilurile turturicii.
Care este cel mai lung cuvânt din limba română
Dar despre cel mai lung cuvânt din limba română știi? Are 44 de litere și se găsește în dicționarele medicale, nu și în DEX. Acesta este „Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza”. Ce înseamnă? Este denumirea completă a unei boli pulmonare cronice. Aceasta apare mai ales la muncitorii din mine în urma inhalării prelungite a pulberilor de bioxid de siliciu.
Alte curiozități despre cuvintele din limba română
Cel mai lung cuvânt care începe cu o vocală și se încheie tot cu o vocală este “Înspre”.
Cele mai folosite cuvinte din limba noastră sunt prepozițiile precum „pe”, „de” sau „la”, conjuncțiile coordonatoare: „și”, „sau”, sau verbele auxiliare „a avea” și „a fi”
În limba română se poate face o propoziție completă formată din cinci cuvinte care conțin doar vocale: Oaia aia e a ei.
cel mai lung cuvânt în care fiecare literă se repetă exact de două ori: ”angionefrografie”
Care este cuvântul din limba română care are același sens chiar dacă este citit invers
În limba română există și un cuvânt care, citit din ambele sensuri, înseamnă același lucru. Este vorba de cuvântul “aerisirea”.
Cuvintele palindrom. Ce sunt și câte se regăsesc în limba română
Un palindrom este un cuvânt, o propoziție sau o frază care se citește la fel înainte sau înapoi. Acest termen se mai regăsește și în matematică. Acolo e vorba de numere palindrom, cum sunt 1881, 4224 și alte variante.
Exemple de cuvinte palindrom: Ana, Ene, Ada, tot, coc, bob, rar, cojoc, potop, capac, rever, rotor, târât, ele, civic, reper, dud, minim, sos, lupul, cinic, caiac, etate, radar, supus, tapat, tasat și lista continuă.
Exemple de expresii palindrom: „La Caracal la bal”/ „Era le zic cizelare”/ „Arta-i piatra”/ „Cer grec” / „Ion a luat luni vinul tau la noi” / „La roc coral”.