Tily Niculae a trecut prin momente grele înainte să devină mamă. Vedeta din serialul La bloc a mărturisit că a pierdut trei sarcini.
Tily Niculae a pierdut trei copilași înainte să devină mamă pentru a doua oară, pe 26 martie 2020. Acum, după ani, a mprturisit în direct care este cel mai mare regret al său.
Tily Niculae a trecut printr-o situație nefericită după ce a născut-o pe fiica sa și a lui Dragoș Popescu, Sofia. Actrița a mărturisit, cu lacrimi pe obraz, că a pierdut trei sarcini, una cu gemeni, înainte să vină pe lume fiul său, în urmă cu 3 ani.
Vedeta a suferit enorm în perioada respectivă și chiar spune că a fost copleșită de durere. Când a rămas însărcinată cu fiul său s-a gândit dacă păstrează sarcina, lucru pe care îl regretă foarte mult în momentul de față.
„Știu că, copiii nu sunt ai mei, că sunt ai lui Dumnezeu, dar îmi doresc tare mult să nu îi pierd… Și în seara aia s-a întâmplat să pierd sarcina. Noi mai pierdusem trei copilași până la Radu și fusese o durere imensă.
Prima dată când am rămas însărcinată după Sofia, ăsta a fost gândul pentru care nu o să mă iert niciodată, în momentul în care am rămas gravidă, m-am dus și i-am spus lui Dragoș: «Și ce ne facem?».
Se punea problema dacă evoluează, dacă o ținem sau nu?”, a declarat Tily Niculae, în emisiunea După faptă și răsplată, prezentată de Cristina Șișcanu, la Metropola TV, notează wowbiz.ro.
Tily Niculae, detalii cutremurătoare despre prima sarcină pierdută
Tily Niculae a oferit detalii cutremurătoare despre prima sarcină pierdută și în urmă cu ceva vreme pe blogul personal. Actrița din serialul La Bloc a povestit că medicii i-au găsit un hematom foarte mare și avea șanse doar 50%.
A primit tratament și a fost nevoită să facă injecții în burtă. Vedeta a vrut să se asigure că este totul bine, însă în săptămâna a opta de sarcină lucrurile s-au schimbat radical și nu a mai putut să o ducă mai departe.
„Îmi era rău, nu vroiam să mănânc, îmi venea să vomit de la orice fel de miros. Însă nu m-am gândit că ar fi ceva în neregulă, mi-am spus în sinea mea… eh, lasă”, a scris Tily Niculae pe blogul personal.