Acesta se acordă la decesul unei persoane asigurate dar și neasigurate. Beneficiar poate fi o singură persoană, care să aibă calitatea de soț supraviețuitor, copil, părinte, tutore, curator sau orice persoană care dovedește cu documente că a plătit cheltuielile de înmormântare.
Ajutor de înmormântare 2023. Sprijinul financiar trebuie să nu fie mai mic decât valoarea salariului mediu brut. Cuantumul acestuia se ridică la 6.789 de lei în 2023 pentru pensionari și persoanele asigurate iar pentru membrii de familie ai asiguratului ori pensionarului suma este de 3.395 de lei.
Banii se acordă în 3 zile lucrătoare de la depunerea cererii la:
• casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului, respectiv al unui membru de familie al acestuia;
• instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.
Astfel că persoana care se ocupă de înmormântare poate solicita serviciile unei firme de pompe funebre, se încheie un contract și se lasă talonul de pensie ori dovada asigurării iar societatea se ocupă de formalități.
Pentru acordarea ajutorului de înmormântare sunt necesare mai multe documente:
• cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11);
• certificat de deces (original şi copie);
• act de identitate al solicitantului (original şi copie);
• acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
• dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
• adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
• adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
• dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, dupa caz.
Cine beneficiază de ajutorul de deces
În cazul decesului unui membru de familie al asiguratorului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită asiguratorului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat. Banii pot merge către:
soţul supravieţuitor;
copilul;
părintele;
tutorele;
curatorul;
oricare persoană care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, dacă nu există altă solicitare din partea persoanelor menţionate mai sus.