Cristian Fideuan, cunoscut de toată România drept fiul nelegitim al regelui Charles, a ținut să îi transmită presupusului său tată un mesaj chiar în ziua încoronării. Bărbatul a făcut tot posibilul pentru a-i fi alături celui despre care susține că l-a renegat încă de la naștere.
De mai bine de nouă ani bărbatul a ales să părăsească România și să se mute în Londra pentru a fi mai aproape de Palatul Buckingham și de presupusele sale rude. Totuși, până în acest moment, nimeni nu ar fi recunoscut relația pe care actualul suveran al Marii Britanii ar fi avut-o cu mama lui Cristian Fideuan.
Mesajul transmis de „fiul nelegitim” al Regelui Charles al III-lea în ziua încoronării
Ziua încoronării regelui Charles a fost una plină de evenimente neașteptate, printre care se numără și apariția celui care susține că îi este fiu. Pe contul de TikTok al bărbatului au apărut mai multe videoclipuri în care acesta mărturisește că se află în Londra pentru a-i fi alături așa-zisului său părinte.
„Ăștia stau aici până mâine, după ce trece papa (n.r. – „tata”) cu caleașca. Stau aici de ore. S-au instalat cu corturi. Trebuie să le mulțumesc. Londra fierbe! Londra e în straie de sărbătoare!”, a declarat bărbatul într-un videoclip pe TikTok.
După ce a avut loc ceremonia de încoronare, Big Tima, așa cum este cunoscut pe rețelele de socializare Cristian Fideuan, a ținut să îi transmită „părintelui” său faptul că așteaptă cu nerăbdare să îi deschidă ușile Palatului Buckingham. De asemenea, a ținut să îl felicite pe Regele Charles pentru întreaga ceremonie.
„Sunt aici, în fața Palatului Buckingham. Am venit să îl felicit pe papa și să îl susțin. Sper ca ușile palatului să se deschidă pentru mine”, a completat presupusul fiu nelegitim al lui Charles.
Cine este, de fapt, Cristian Fideuan
În 2021 un videoclip cu Big Tima în fața Palatului Buckingham avea să devină viral imediat. Bărbatul susținea că mama sa și Regele Charles au avut o aventură în urma căreia el a venit pe lume. Ba mai mult decât atât, susținea și faptul că are o mulțime de acte doveditoare, printre care un test ADN.