Vlăduța Lupău le-a povestit fanilor din mediul online că se confruntă cu probleme de sănătate. Despre ce este vorba?!
Vlăduța Lupău se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate cântărețe de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, cu care păstrează frecvent legătura prin intermediul rețelelor de socializare, în special pe Instagram, acolo unde împărtășește cu urmăritorii ei atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și de această dată, căci artista le-a dezvăluit urmăritorilor din mediul online că se confruntă cu probleme de sănătate, însă nu este vorba despre nimic grav. Aceasta a reușit deja să meargă la specialist, pentru un control, iar medicul i-a prescris un tratament care o va face să se simtă mai bine.
”Acum două zile, când mi-am făcut eu pozele, ultimele postate, cred că m-a luat puțin roșu în gât. Am ieșit ieri puțină febră, nu a băgat-o de seamă și azi noapte am simțit, când eram pe drum de la Covasna.
Am avut filmări, am fost la doctor, mi-a dat să iau tratament, iar acum mă duc la eveniment.” , le-a transmis Vlăduța Lupău fanilor din mediul online.
De mai mult timp, Vlăduța Lupău se confruntă cu o tuse pe care a încercat să o trateze în diferite moduri, consultând o mulțime de medici, însă totul a fost în zadar, asta până de curând, când a mers la un control peste hotare, în Paris, acolo unde specialistul i-a pus un diagnostic concret, după toate investigațiile de la
„Tușesc de ani de zile, o tuse seacă, cronică, de care nu mai scap. Am scăpat de ea doar pe perioada sarcinii când uterul a împins stomacul în sus, pentru că, de fapt, se pare se pare că am o hernie hiatală. Cum am descoperit? Tot aici, la medicul ăsta, în Paris, care mi-a dat un tratament și din a doua zi, minune, n-am mai tușit. A acționat pe tuse, alergii și pentru corzile mele vocale, acum a revenit tusea puternic și tușesc atât de tare și sec dimineața, seara, adică tușesc non-stop, practic e nasol. Mi-ați spus mulți că treceți prin ce trec eu. Eu am consultat în 7-8 ani foarte mulți medici, mi-am făcut toate analizele la alergolog, la tiroidă, nu am nimic, la plămâni, radiografii, spirometrii, după cică tușesc psihic, dar nu.(…) Mi s-a confirmat și aici, ca în România, că am o hernie hiatală, care e cumva la stomac, care îți provoacă refluxul gastroesofagian. Ala când vine în gât, tușești sec, pentru că încerci să elimini ceva, dar n-ai ce. Mi-am făcut zilele trecute o endoscopie și mi-au hernia, dar au zis că e mică și nu vor să mă opereze, deși eu insist să mă opereze. Am venit la doctorul meu din Paris, care nici el nu vrea să mă opereze, pentru că hernia asta hiatală e foarte mică și mi-a dat un tratament, mult mai dur, am două plase de medicamente. Din nou o să acționez și pe tuse, și pe reflux, și pe alergii și pe corzile mele vocale pe care se pune presiune de la atâta tușit ” , a povestit Vlăduța Lupău pe contul ei de Instagram.