Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru trei județe din România. Rafalele de vânt vor atinge 60-70 de kilometri pe oră.
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, 15 mai, o avertizare meteo cod galben de vânt puternic pentru județele Arad, Bihor și Caraș-Severin.
Cod galben de vânt puternic pentru trei județe din țară
Avertizarea va fi valabilă până la ora 9:00.
Vor fi vizate Județul Caraş-Severin; Județul Arad: localitatea Șiria; Județul Bihor: Beiuș, Ștei, Buntești, Pietroasa, Finiș, Lunca, Drăgănești, Cociuba Mare, Rieni, Șoimi, Remetea, Vașcău, Olcea, Câmpani, Curățele, Budureasa, Uileacu de Beiuș, Cărpinet, Răbăgani, Nucet, Tărcaia, Căbești, Căpâlna, Lazuri de Beiuș, Criștioru de Jos și Pocola.
Prognoza meteo pentru vară 2023. Primele estimări ale meteorologilor! Ce temperaturi se vor înregistra?
Prognoza meteo pentru vară 2023. Potrivit datelor experților, vor apărea vijelii și ploi, mai ales în sudul continentului. De asemenea, specialiștii susțin că valurile de căldură vor fi cauzate și de intensificarea fenomenului El Niño.
Se pare că vremea aceasta va ține până la jumătatea lunii iulie.
După trei ani de manifestare a tiparelor meteorologice asociate cu fenomenul La Nina în Oceanul Pacific, care scad în temperaturile globale, omenirea poate asista la revenirea fenomenului El Nino.
Mai mult de atât, în timpul fenomenului, vânturile care bat spre vest, de-a lungul Ecuatorului, scad în intensitate. Apa caldă a mării va fi împinsă către zona estică. În acest fel se vor genera temperaturi mai mari la suprafața oceanului.
,,El Nino este în mod normal asociat cu temperaturi record la nivel global. Dacă acest lucru se va întâmpla în 2023 sau în 2024 reprezintă ceva încă necunoscut, dar eu cred că este mai probabil să se întâmple”, a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene.
Când pot apărea condiții pentru El Nino?
De asemenea, Carlo Buontempo a declarat faptul că modelele climatologice vor sugera o revenire a condițiilor asociate cu El Niño spre finalul verii din emisfera nordică. De asemenea, pot apărea condiții pentru un El Nino spre sfârșitul anului.
Friederike Otto, lector superior la Institutul Grantham din cadrul Imperial College din Londra, susține faptul că temperaturile alimentate de El Niño apot agrava impacturile provocate de schimbările climatice cu care omenirea deja se confruntă: secete și incendii de vegetație.
Elena Mateescu, directorul ANM, a venit cu explicații referitoare la vremea de pe perioada verii.
„Fiecare sector economic este afectat anual de fenomene meteo extreme. Dacă 2022 a fost al treilea an cel mai călduros din istoria măsurătorilor din țara noastră, după 2019 și 2020, iarna 2022-2023 a fost cea mai caldă din istoria țării noastre și a doua cea mai caldă din Europa. Ianuarie a adus un nou record termic absolut în România, la Turnu Măgurele pe 19 ianuarie, când au fost 22,5 grade Celsius.
Cu siguranță, și ceea ce urmează pe parcursul primăverii 2023, verii 2023 și a toamnei și debutului iernii va fi sub semnul extremelor meteo. Statistica ultimilor ani ne-a arătat că recordurile înregistrate în anii curenți au depășit recordurile anterioare. Și cu siguranță va fi o vară a extremelor, pentru că fiecare anotimp a fost caracterizat de alternanțe termice semnificative”, a declarat Elena Mateescu.