Se face un apel disperat pe rețelele sociale pentru salvarea interpretului de muzică populară Petrică Vița. Maestrul este internat într-un spital din Viena și are nevoie de o sumă uriașă pentru a se trata.
Petrică Vița, maestrul taragotului bănățean, așa cum a fost numit, trece prin clipe grele. Suferă de o boală gravă și are nevoie de bani pentru a o învinge.
Artistul a aflat, în urmă cu șase ani, că este bolnav. A reușit să lupte împreună cu familia sa fără să solicite ajutor de la nimeni. Acum, însă, după atâția ani de tratamente, familia a rămas fără bani, iar apropiații au decis să ajute cum pot.
În mediul online toți cei care îl iubesc și îl apreciază pe maestrul Petrică Vița au decis să facă un apel pentru a strânge bani. În aceste momente, artistul este internat la Viena, acolo unde urmează un tratament bun, dar foarte scump.
Potrivit anunțului de pe rețelele sociale, o săptămână de spitalizare costă 60.000 de euro. Pe lângă rugăciuni și gânduri bune, toți cei care vor să ajute o pot face folosind conturile de mai jos.
Familia și apropiații îi imploră pe toți cei care pot ajuta, cu o sumă cât de mică, pentru ca în acest fel maestrul Petrică Vița să învingă boala și să revină pe scenă, acolo unde îi este locul.
”Cu toții îl susținem pe maestrul taragotului, Petrică Vița. De o viață mângâie inimile oamenilor prin muzica pe care o cântă, iar in rândul prietenilor este extrem de iubit pentru omul bun care este. Până acum nu s-a făcut publică problema lui de sănătate cu care se confruntă de 6 ani. Boala a fost ținută sub control până în ultimele luni. Din păcate, situația s-a agravat și a avut nevoie de un tratament mai puternic, iar în acest moment se află la Viena. Pentru cancerul de piele cu care se confruntă este nevoie de un tratament special, iar costurile sunt uriașe . Noi vrem să ajutăm familia care se luptă din răsputeri sa țină pasul cu aceste costuri enorme. Tratamentul este unul de lungă durată și costurile sunt de aproape 60.000€ pe săptămână, în cazul în care va necesita spitalizare permanentă. Ne dorim ca el sa se facă bine și pe lângă rugăciune, orice sprijin contează. Cine dorește și poate să ajute cu ceva, aveți la dispoziție următoarele conturi :
Asociația Crăciunița
Cui 41585832
Banca Transilvania
RO38BTRLRONCRTO488212001
Pentru firmele care doresc să redirecționeze o parte din impozitul pe venit / profit .
Georgiana Larisa Muntean Vita
RO78INGB0000999907065472
Cont LEI
Georgiana Larisa Muntean Vita
RO98INGB0000999907065500
Cont EURO
Georgiana Larisa Muntean Vita
RO19BREL0005501872630100
Cont LEI – REVOLUT
Georgiana Larisa Muntean Vita
LT823250046326529002
Cont EURO – REVOLUT
Dacă transferați în contul personal, vă rugăm să completați rubrica de detalii în care să scrieți DONATIE”, este precizat în anunțul de pe Instagram.
Un mesaj de mulțumire a avut și Georgiana Vița, fiica artistului. Aceasta, care este la rândul ei artistă, a ținut să precizeze că în cazul în care nu se vor folosi de acești bani, suma va fi donată în scop umanitar.
”Mulțumim tuturor din suflet pentru acest gest pe care l-ați făcut pentru noi. Nu mai am cuvinte! Sper din tot sufletul să depășim cu bine această situatie. Mulțumim tuturor pentru donații. În cazul în care nu ne folosim de aceste donații, eu voi face public totul și am sa donez altor persoane care au nevoie de ajutor. Va multumim tuturor!”, a scris artista pe Facebook.