Dana Roba este în continuare în stare foarte gravă după ce a fost agresată fizic cu bestialitate de către soțul ei cu un ciocan.
Dana Roba a fost bătută cu un ciocan în cap de către soțul ei.
Agresorul a desfigurat-o și a lăsat-o într-o baltă de sânge. Vedeta se luptă să trăiască, și deși s-a trezit din comă acum șase zile și dă semne că își revine, medicii rămân pesimiști în privința șanselor ei de supraviețuire.
Primul mesaj transmis de Dana Roba de pe patul de spital
Dana Roba încă nu poate să ia legătura cu fanii ei, dar sora ei s-a ocupat să le transmită tuturor vorbele spuse de către aceasta.
„Dragelor, vă mulțumesc pentru implicarea voastră și susținerea voastră. Dana are progrese dar încă are nevoie de noi și de rugăciunile noastre. Numai Dumnezeu o poate feri de toate pericolele și riscurile care îi stau în față.
Ea vă mulțumește pentru tot”, sunt cuvintele rostite de Dana Roba, transmise de sora acesteia.
Dana Roba a uitat că a fost agresată fizic de soț
După ce a stat o săptămână la terapie intensivă, Dana Roba s-a trezit din comă în urmă cu șase, dar starea ei de sănătate este încă sensibilă.
„A făcut progrese, este conștientă și vorbește. Prima dată ne-a întrebat de ce s-a întâmplat asta. Are mâinile rupte, este toată vânătă pe mâini. Este ținută sub observație medicală pentru că se află, în continuare, în stare critică”, mai spun apropiații brunetei.
„Fetele apropiate au mers la ea să o viziteze, dar, din păcate, mai rău îi făceau. Ea nu are voie să se streseze, să încerce să facă efort să-și amintească ceva.
Momentan are nevoie de liniște, trebuie să treacă cele 12 zile critice. Vom vedea ulterior ce ne va spune medicul. Ni s-a spus să nu ne bucurăm prea mult pentru că este riscant fiecare pas. Va trebui să-i fie scos tubul de drenaj și atunci vom vedea ce se va întâmpla”, mai declară aceștia.