Au apărut primele declarații făcute de mama tânărului înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova. Aceasta face dezvăluiri sfâșietoare. În ciuda celor spuse de atacator, femeia afirmă că Emi nu a sărit la bătaie și ”nu ar face rău”.
Ce spune mama tânărului înjunghiat în Grădina Botanică despre copilul ei: ”Nu a sărit la bătaie, nu ar face rău”
La audierile care au urmat atacului său de la Grădina Botanică din Craiova, soldat cu uciderea unei fete de 14 ani și rănirea unui băiat de 19 an, elevul de la Liceul Militar din Craiova a explicat cum s-a produs incidentul.
Acesta a spus că nu-i cunoștea pe cei pe care i-a înjunghiat. A afirmat că a trecut pe lângă ei și, la un moment dat, băiatul care o însoțea pe fată (n.r. Emi) i-ar fi reproșat că s-a uitat ciudat la prietena lui. Ulterior, a urmat o ceartă între ei și prietenul Melissei i-ar fi dat o palmă.
Mama lui Emi infirmă faptul că fiul ei ar fi violent. Aceasta a spus că cei doi se plimbau des în Grădina Botanică și nu a auzit niciodată de vreo legătură între criminal și victime.
Ea îl descrie pe Emanuel (n.r. Emi) ca fiind un tânăr liniștit. Spune că nu era genul de băiat care să sară la bătaie sau să pornească o ceartă. ”Nu știu cine e ăla, ce a avut cu ei. Ei se plimbă des prin grădina botanică, copilul meu și prietena lui. Sunt de câteva luni împreună, au fost prieteni buni.
Nu l-am auzit vreodată vorbind de persoana asta că se speculează că era un fost prieten. Eu n-am auzit. Nu ar face rău. N-a sărit la bătaie niciodată cu cineva, e timid, nu l-aș vedea începând o ceartă cu cineva. Nu am fost dezamăgită de el niciodată. Studia, cânta la chitară foarte bine.
De curând și-a făcut niște prieteni, prin care a cunoscut-o pe fata asta, de curând, ieșeau așa mai multi în gașcă. Cum să producă ceva ce ar putea să le facă rău… Vreau doar să stau să mă rog pentru copilul meu”, a spus mama băiatului înjunghiat, la Realitatea Plus.
Emi s-a trezit din comă. Starea sa rămâne foarte gravă
În ultimele ore, de la spitalul din Craiova au venit vești ceva mai bune. Joi seara, medicii au confirmat că tânărul de 19 ani a fost deconectat de la aparatul de ventilație. Există surse care spun că băiatul chiar ar fi reușit să spună câteva cuvinte. Nimeni nu i-a spus lui Emi că prietena lui, Meliss, a murit.
Conform mai multor surse medicale, citate de Adevărul, Emi a avut puterea să spună câteva cuvinte. ”A răspuns când a fost întrebat cum se numește. Își amintește ce s-a întâmplat.
A spus… ‘Eram pe bancă, ne uitam pe telefon. M-a înjunghiat în spate, nu știu de ce, habar n-am cine e… cam acestea au fost cuvintele lui. A vorbit greu, dar a vorbit, din fericire’”, ar fi spus cadre medicale.