În dimineața zilei de Sfântul Ilie, gospodinele obișnuiesc să meargă la cules de plante utilizate pentru leacuri. Busuiocul este cea mai căutată plantă, iar aceasta trebuie pusă la uscat în cămară sau în podul casei. De asemenea, se adună plantele folosite la vrăji și farmece.
O altă tradiție spune că gospodinele mergeau cu busuiocul la biserică pentru a-l sfinți. Atunci când se întorceau acasă, puneau planta pe foc, iar cenușa rezultată din acesta era utilizată în scopuri terapeutice. De exemplu, se folosea pentru cei care făceau bube în gură.
În plus, de Sfântul Ilie oamenii obișnuiesc să dea de pomană în sufletele celor trecuți în neființă. Femeile îi cheamă pe copii sub un măr, îl scutură, iar apoi merele căzute sunt date de pomană.
Locuitorii de la sate recoltă mierea albinelor în această zi. Doar bărbații care se îmbracă în haine de sărbătoare, care pot fi ajutați de un copil, pot recolta mierea. Femeilor nu le este permis să intre în stupină.
După recoltare, oamenii își invită acasă rudele și vecinii pentru a gusta din mierea proaspătă. Aceștia se cinsteau cu țuică, pe care o îndulceau cu miere. Masa festivă are rolul de a asigura belșugul apicultorilor.
În această zi nu ai voie să lucrezi. Dacă această tradiție nu este respectată, se spune că Sfântul Ilie va aduce multe tunete și fulgere. Dacă este furtună, nu e bine să deschizi ușile sau geamurile.
Cine a fost Sfântul Ilie
Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani î.Hr., pe vremea împăratului Ahab, și a făcut part dintr-o familie de preoți. La nașterea lui, tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb care îl înveleau în scutece de foc. Se spune că aceștia i-au dat să mănânce o flacără, care era un simbol al râvnei pentru Dumnezeu.
Se spune că Sfântul Ilie a fost un om bun, gospodar, dar a păcătuit pentru că și-a ucis părinții. Și-a cerut iertare de la Dumnezeu, apoi a primit un car și un bici pentru a-i omorî pe diavolii care puneau stăpânire asupra lui.
În tradiția populară, acest sfânt este reprezentat ca cel care se luptă cu diavolii. Sfântul Ilie merge pe un car cu roți de flăcări, iar cu biciul de foc tună și lovește diavolii. Este, totodată, cel care aduce ploi și furtuni puternice.