Mihnea Vasiliu a părăsit funcţia de manager al grupului Ringier pe data de 7 iulie, la câteva zile după încheierea unui audit intern. Acesta activase în cadrul grupului în ultimii 13 ani.
Mihnea Vasiliu intenţiona să se îndepărteze de zona media
Surse Fanatik au confirmat că Mihnea Vasiliu a murit într-un hotel din Capitală. El avea 57 de ani. Potrivit apropiaţilor, acesta avea probleme cardiace şi lua medicamente pentru inimă. Cauza cea mai probabilă a decesului său este infarctul.
Potrivit anchetatorilor, lui Mihnea Vasiliu i s-ar fi făcut rău în hotelul Ramada, din centrul Bucureştiului, chiar în zona recepţiei. În ciuda faptului că la fața locului au ajuns mai multe ambulanţe, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Mihnea Vasiliu anunţa că este dispus să exploreze “noi oportunităţi, nu neapărat în zona media”.
“Am ajuns într-un punct al carierei mele în care vreau să explorez noi oportunităţi. Îmi anunţ decizia de a mă retrage din poziţia pe care o ocup în cadrul acestei companii extraordinare. De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a lucra cu o echipă de oameni talentaţi. Împreună, am depăşit provocări, am sărbătorit etape importante şi am deschis calea succesului”, scria Mihnea Vasiliu, pe profilul său de LinkedIn.