Ecourile nunții lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu nu s-au stins încă, deși mirii se află deja în vacanță, alături de fiul lor. Gabriela publică în continuare imagini de la nunta de pomină, iar acum a venit momentul să îi admirăm pe părinții ei, dar și pe mama lui Dani Oțil. Cuscrele au oferit o lecție de eleganță.
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil se află într-un fel de lună de miere, dar din care nu lipsește fiul lor, Tiago. Mai exact, cuplul și cel mic se relaxează la mare, după un weekend agitat, dar fabulos. Gabriela și Dani s-au căsătorit religios duminică, 30 iulie, și au făcut o nuntă de pomină la un elegant centru de evenimente situat pe malul lacului Buftea.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, vacanță cu fiul lor, după nuntă
Înainte să plece în vacanță, Gabriela a mai publicat o tură de poze pe Instastory. Mândră de părinții ei, care i-au fost alături toată viața, soția lui Oțil le-a arătat fanilor câte o poză cu mama și cu tatăl ei, de la petrecerea de nuntă. Socrii mici se află pe ringul de dans alături de fiica lor și se bucură de muzica de petrecere.
Într-o altă imagine apare și mama lui Dani Oțil, pe care prezentatorul Tv o ține afectuos, de după gât. Mama lui Dani, elegantă, discretă și distinsă, într-o rochie lila, iar mama Gabrielei, la fel de aranjată, cu mult bun gust, într-o rochie lungă, în nuanțe cafenii. Mama Gabrielei și fiica ei mireasă sunt în centrul atenției pe ringul de dans și se învârt de mama focului. Doar mireasa e botoșăneancă, așa că sârbele moldovenești nu au lipsit de la nuntă.
Cine e Gabriela Prisăcariu, soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu s-a născut pe 22 noiembrie 1992, la Botoșani, iar Dani Oțil s-a născut pe 24 august 1980, la Reșița. Dani Oțil (42 de ani) și Gabriela Prisăcariu (30 de ani) s-au îndrăgostit spre finalul anului 2018 și s-au căsătorit în mai 2021. În septembrie 2021 a venit pe lume fiul lor, Luca Tiago.
Fotomodel de profesie, dar și absolventă a Facultății de Drept, Gabriela s-a remarcat în showbiz în anul 2015, când a câștigat concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu” (Kanal D). După ce a participat la concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu”, Gabriela a fost invitată la o altă emisiune a postului, „Te vreau lângă mine”, de la Kanal D.