O vedetă extrem de iubită de la Antena 1, pe care publicul a avut ocazia să o vadă în matinalul Neatza, a avut parte de o pățanie soră cu moartea! Nu este nicio exagerare, căci chiar bruneta spune că putea să își găsească sfârșitul în propria ei bucătărie.
Vedetă de la Antena 1, accident cumplit în propria casă
Irisha, Irina Ceban pe numele ei, fostă asistentă la Neatza cu Răzvan și Dani, a suferit un accident îngrozitor în locuința ei, lovindu-se la cap. Simpatica vedetă de la Antena 1 a început să sângereze destul de tare. A intrat în panică și a sunat imediat la 112, după care au început vizitele la spital.
Irisha a povestit pe contul personal de Instagram ce i s-a întâmplat. Mesajul ei le-a emoționat pe mai multe celebrități de la noi. Printre cele care i-a scris, marcată de istorisirea influenceriței, a fost și ex-prezentatoarea de la Kanal D, Teo Trandafir.
Și-au exprimat sprijinul și i-au urat să se facă bine și alte staruri precum Raluca Bădulescu, Lora sau Adelina Pestrițu, din lista vedetelor feminine care o admiră și o urmăresc pe moldoveancă pe Instagram.
FANATIK a contactat-o pe Irisha pentru a aflat câteva amănunte despre ceea ce a pățit și cum se simte în acest moment, dincolo de postarea publică. Bruneta nu a răspuns până acum, cel mai probabil odihnindu-se, recuperându-se după nefericitul eveniment.
Irisha a explicat cum s-a întâmplat nenorocirea. S-a lovit la cap de un scaun
Irisha a scris pe rețeaua de socializare pomenită mai sus că doctorul i-a zis că a avut un noroc foarte mare că a rămas în viață. Acest lucru l-a simțit și ea.
„În urmă cu câteva zile credeam că sunt invincibilă și atotputernică atunci când Dumnezeu, viața, Universul mi-a dat o lecție uriașă. Ridicându-mă de pe canapea și pornind spre bucătărie, m-am împiedicat de covor. Am căzut cu capul de marginea unui scaun din lemn dur și destul de ascuțit, în zona creierului mic.
Am zis că e doar o lovitură și o să fie bine. Verificând rana, mi-am dat seama că mâna îmi e plină de sânge. În acel moment, am realizat că este mult mai grav. Nu știam cum arată un atac de panică, până atunci.
Am chemat SMURD. De acolo au început investigațiile: CT, RMN și nenumărate vizite la doctor. Am avut dureri mari și capul amorțit până în prezent”, a povestit Irisha, cunoscuta vedetă de la Antena 1 pe Instagram.
Teo Trandafir a ținut să îi scrie influenceriței
Basarabeanca a mai scris că, într-un final, medicii au reușit să localizeze problema. A primit un tratament pentru câteva luni și cu câteva restricții. Irisha a mai scris că îi mulțumește lui Dumnezeu că i-a mai dat o șansă la viață. Căci, conform doctorului, „5 centimetri mai la dreapta, te loveai de colțul scaunului și putea fi o lovitură fatală”. Așadar, astăzi puteam vorbi la trecut despre influenceriță.
După cum spuneam mai sus, printre vedetele care au ținut să fie aproape de ea, fie și virtual, se numără recent-concediata de la Kanal D, Teo Trandafir.
„E o cumpănă pe care ai depășit-o. Gândurile tale m-au impresionat. Niciun cuvânt nu-și mai găsește sens, dar încerc: ai încredere că vei fi bine”, e mesajul lăsat de Teo pentru frumoasa vedetă de la Antena 1.