Fiica lui Adrian Kreiner, mărturii cutremurătoare în cazul uciderii milionarului. Apar informații noi cu privire la modul în care au acționat criminalii, dar și la interacțiunea acestora cu fata lui Kreiner.
Fiica lui Adrian Kreiner, mărturii cutremurătoare în cazul uciderii milionarului
În noaptea fatidică, tânăra se afla în casa lui Adrian Kreiner. Ea a povestit oamenilor legii tot ceea ce s-a întâmplat pe 6 noiembrie, noaptea în care și-a văzut tatăl cum a fost bătut cu bestialitate, chinuit, ca mai apoi să moară la spital.
Vanessa Kreiner, fiica milionarului a oferit detalii importante autorităților. Ea spune că se afla în camera sa, la etajul 1, când a auzit zgomote la parterul locuinței. A coborât să vadă ce s-a întâmplat. Atunci a dat cu ochii de unul dintre hoți.
La rândul său, individul a observat-o, moment în care tânăra a fugit în dormitor. S-a înarmat cu un briceag, s-a ascuns în dresing și a sunat la 112. Între timp, doi dintre hoți au ajuns la etaj și au reușit să spargă ușa camerei în care se afla Vanessa.
Vanessa Kreiner a fost lovită și amenințată cu arma
Fiica lui Kreiner a fost găsită în dresing, moment în care a fost lovită peste mână. Astfel, telefonul și briceagul i-au căzut. A fost agresată fizic și amenințată cu pistolul la tâmplă de unul dintre cei doi hoți, se arată în rechizitoriu.
„M-au lovit peste mână și astfel mi-au căzut telefonul şi briceagul. Bărbatul mai înalt stătea în partea stângă a dressingului şi nu spunea nimic, însă cel mai mic de statură, care avea ochii căprui spre verde s-a apropiat de mine, m-a întrebat agresiv pe limba engleză unde sunt banii.
Când i-am spus că nu știu, m-a împins cu picioarele şi a început să mă lovească, m-a ridicat de la pământ, m-a amenințat cu arma la tâmplă”, se precizează în rechizitoriu.
Realizând că Vanessa Kreiner a sunat la poliție, cei trei hoți s-au grăbit să plece și au furat ce au apucat. Au luat 16 ceasuri din șifonier, dar și 40 de euro și 100 de lei din geanta fetei. Amitim că doi dintre presupușii criminali au fost prinși.
Este vorba despre Laurențiu Ghiță, care se ascundea în Scoția, și Marian Minae, capturat în Belfast. Cel de-al treilea suspect, care a participat și ar fi pus la cale tot jaful, Costinel Cosmin Zuleam, este căutat în continuare. Ceilalți doi ar fi acționat la ordinele lui.