Pentru Iulia Albu și iubitul său nimic nu mai este ca înainte de a pleca, împreună, la America Express. Mike (Mihai Alexandru Iacob) și-a făcut bagajele și a plecat singur, în Turcia. Ea a rămas acasă și a zăcut toată ziua, conform mărturisirilor pe care aceasta le-a făcut în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
După șapte ani petrecuți în liniște și pace, norii negri și-au făcut apariția pe cerul iubirii dintre Iulia Albu și Mike. Cei doi au stat despărțiți o lună și jumătate după ce s-au întors de la emisiunea America Express, unde s-au certat ca la „ușa cortului”. Dar nimic nu mai este ca înainte de show-ul difuzat de Antena 1.
„Sunt singură. Mike a plecat”
Ei bine, chiar de Moș Nicolae, Mike și-a făcut bagajele și a plecat de acasă, iar Iulia a rămas cu ghetele goale. Mai mult, ea a zăcut toată ziua, țintuită la pat de o răceală puternică.
„Sunt singură. Și răcită cobză. Am dormit cam toată ziua. El a plecat în Turcia. Eu am rămas cu fata. Oricum, după America Express am decis să nu mai plecăm în doi peste hotare, să reducem călătoriile. Și așa am fost prea mulți plecați”, a declarat Iulia Albu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Iulia Albu și iubitul său, Mike, care formează un cuplu de mai bine de șapte ani, au fost la un pas să pună capăt relației lor, după participarea la America Express. Pentru a reuși să-și rezolve problemele survenite au apelat la un psiholog. Cei doi fac și acum terapie în cuplu. În urma vizitelor la psiholog, la sfatul acestuia, cei doi au decis să nu se mai adreseze niciodată unul altuia cu apelativul „iubire”, termen pe care l-au folosit de-a lungul show-ului.
Cu cine a rămas fiica sa acasă
Altfel, în ceea ce o privește pe fiica sa și a lui Mihai Albu, de care a divorțat în urmă cu mai mulți ani, Iulia nu ne-a ascuns faptul că pe perioada show-ului „America Express”, copila care în prezent este clasa a opta și se pregătește pentru admiterea la liceu, a rămas în grija mamei lui Mike, iubitul său, sau a sorei ei. Cu toate acestea, Iulia spune că fiica sa are o relație apropiată de tatăl ei.
„Mika a rămas la mama lui Mike sau cu sora mea. Cu taică-su are o relație apropiată. Se vede destul de des cu el. De sărbători va merge și la el”, a completat Iulia Albu.