Apar noi informații în legătură cu tragedia din Iași, acolo unde o mamă de 30 de ani s-a aruncat cu bebelușul de la etaj. Tatăl femeii a anticipat acest eveniment dramatic. Ce i-a transmis fiicei sale în urmă cu nu foarte multă vreme
Cum a anticipat tragedia din Iași tatăl tinerei care s-a aruncat cu bebelușul de la etaj: ”Acum te-am salvat, data viitoare te scot în sicriu”
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri după-amiază într-un apartament aflat la etajul 3 al unui bloc din Iași. Flăcările uriașe au cuprins dormitorul unde se afla mama de 30 de ani și bebelușul de doar 5 luni.
Panicată după ce ușa se blocase, femeia și-a învelit bebelușul în pături și s-a aruncat pe fereastră. Rănit extrem de grav, micuțul a murit la spital, noaptea trecută. El fusese internat în stare critică.
Cazul din Iași ar ascunde mai multe dedesubturi extrem de grave. Se pare că în familia din Iași unde s-a petrecut tragedia lucrurile nu erau tocmai în regulă. Între tânăra mamă și soțul ei ar fi existat tensiuni majore.
De altfel, chiar tatăl tinerei, care este polițist de profesie, ar fi anticipat tragicul deznodământ, în urma unui scandal petrecut între fiica sa și soțul acesteia. Potrivit unei vecine, tatăl tineri i-ar fi spus înainte de sărbători că ”de data aceasta te-am salvat, data viitoare te scot în sicriu”, notează Antena 3.
Vorbele sale șocante s-au adeverit. Familia fiicei a fost lovită de o tragedie fără margini. Nepoțelul de 5 luni a murit, iar fata sa de 30 de ani e în stare gravă la spital. Tânără mamă este internată la Chirurgie Plastică, cu arsuri de gradul al II-lea pe 12% din suprafața corpului, pe piept și mâna dreaptă.
”Pacienta a suferit o fractură complexă de bazin, fractură complexă sacrum (n.red. os triunghiular care face parte din bazin), fracturi costale pe partea stângă, în dreptul vertebrelor C6-C7”, a declarat, joi, Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Tânăra mamă ar fi fost agresată de soț
La o zi după tragedie, anchetatorii încă încearcă să afle exact ce s-a întâmplat în apartamentul acestei familii. Nu există, la această oră, o sursă care să spună ferm de la ce a pornit acel incendiu. Nu se știe dacă focul a fost provocat intenționat sau e vorba de un accident.
Cert e faptul că în această familie lucrurile erau destul de tensionate. Cel puțin asta rezultă din declarațiile locatarilor acestui bloc. Vecinii dezvăluie că tânăra ar fi apelat disperată la ajutorul lor, chiar de sărbători. Atunci, soțul ar fi agresat-o.
”Ea, înainte de Crăciun, a fost la mine cu bătut-o bărbatul ei. Nu are un an de când e mutată aici. Eu nu am primit-o, că efectiv nu am recunoscut-o, avea fesul în cap și a spus să sun la părinții ei.
Am sunat la taică-su, care e mare polițist în Suceava sau în Vaslui, și el a spus când a ajuns aici să știi că ‘acuma da, am salvat, dar data viitoare te scot în sicriu’ . Așa i-a spus tatăl ei. Ei nu au fost de acord cu căsătorie”, a spus una dintre vecine, conform sursei citate.