Reprezentanții Uniunii Europene se concentrează tot mai mult pe economisirea energiei și reducerea impactului asupra mediului în ceea ce privește gătitul în bucătăriile caselor. Acest lucru se face în contextul luptei împotriva schimbărilor climatice și a poluării. Tocmai de aceea, românii vor fi obligați să renunțe la aragaze. Măsura se va aplica în toate țările Uniunii Europene.
Românii vor fi obligați să renunțe la aragaze
Liderii Uniunii Europene și-au propus obiective ambițioase în legătură cu economisirea energiei și adoptarea unor practici mai prietenoase cu mediul în gospodării. Printre aceste măsuri se numără trecerea treptată la plitele cu inducție în locul aragazelor tradiționale care folosesc gaze.
În aceste condiții, este doar o chestiune de timp până când românii vor fi obligați să renunțe la aragazele din bucătărie. Asta deoarece plitele cu inducție sunt considerate mai eficiente din punct de vedere energetic, deoarece generează căldură prin intermediul unui câmp magnetic și încălzesc direct oala sau tigaia, astfel încât nu există pierderi de căldură. De altfel, acestea sunt mai sigure, deoarece nu implică arderea gazelor, iar câmpul magnetic se oprește atunci când vasul de gătit este îndepărtat.
Membrii Uniunii Europene vor avea obligația să economisească energie, iar dacă asta presupune să nu se mai gătească la aragaz, atunci populația va fi nevoită să se conformeze situației. Astfel, în viitor, bucătăriile convenționale se vor schimba fundamental.
În prezent, la nivelul Uniunii Europene încă se mai gătește în bucătării cu gaze, dar pe viitor lucrurile vor sta diferit. Aragazele pe inducție vor prinde tot mai mult la populație, consideră Bruxellesul.
Obiectivul asumat la nivelul Uniunii Europene este de a stimula planul de economisire a energiei, precum și de a avea un mediu mai curat, în conformitate cu noile standarde mondiale.
Așadar, gospodăriile vor trebui să facă economii tot mai mari de energie.
Se va trece doar pe plite cu inducție
Modificările vor veni, bineînțeles, cu o serie de costuri suplimentare pentru fiecare gospodărie. Gazele care ard la aragaz produc monoxid de carbon și alți poluanți nocivi pentru sănătate. În schimb, plitele cu inducție nu produc fum și nici emisii de gaze.
Folosind plita cu inducție, nu există riscuri ca mâncarea să mai dea în foc, fapt ce ar fi putut avea urmări dintre cele mai grave.
Mai mult de atât, focul uitat aprins se stinge singur, după câteva secunde, dacă nu mai există contact cu oala.
Noul proiect discutat la nivelul UE își propune să înlocuiască total, dar treptat, aragazele tradiționale.
Trecerea la noul sistem de gătit se va face obligând casele noi (sau renovate) să aibă prevăzută o clasă energetică scăzută, iar acest proces de înlocuire al aragazelor ar putea dura câțiva ani.
În Occident, tot mai multe gospodării renunță la abonamentul la gaze și folosesc, deja, plitele cu inducție.
Plitele cu inducție au o suprafață formată dintr-o placă vitro-ceramică uniformă, iar căldura este degajată de un curent electric care trece prin bobine și generează un câmp magnetic. Astfel, se încălzește oala amplasată deasupra plitei și conținutul acesteia.
Românii vor fi obligați să renunțe la aragaze, după cum precizează liderii Uniunii Europene, prin folosirea plitelor cu inducție, oamenii vor economisi timp și energie, căci apa va fierbe mai repede iar mâncare va fi gata în doar câteva minute.