Alexandru Rafila vorbește despre 13 răniți, dintre care 8 clienți ai magazinului
Până în acest moment, 13 persoane au fost rănite în urma exploziei de la Dedeman din Botoșani. Dintre aceștia, 5 erau angajați și 8 erau clienți ai magazinului. Peste 100 de oameni au ieșit singuri din magazin, însă pompierii se tem că vor mai găsi și alți răniți sub dărâmături.
Dintre răniți patru ar fi în stare gravă, iar doi ar fi intubați. În direct la Digi 24, ministrul Alexandru Rafila a anunțat că cele patru persoane vor fi transportate în alte spitale, la București și la Iași. ”Rămâne de văzut, așa cum am făcut și la Crevedia, am fost foarte operativi. Dacă situația stărilor de sănătate o impune. Nu pot să mă antepronunț, decât după ce colegii sunt internați și examinați”, a declarat Rafila.
Update 11:00 Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat, la Antena 3 CNN, că una dintre victime va fi transportată la Iași. Acesta a confirmat că bilanțul oficial este de 10 răniți și că nu există decese, până în acest moment. Explozia a avut loc la centrala de gaz a magazinului, susține acesta.
110 persoane, angajați și clienți, s-au autoevacuat, a mai precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Știrea inițială: O explozie puternică a avut loc vineri dimineață, la magazinul de bricolaj Dedeman din Botoșani.
Autoritățile au anunțat că există multiple victime cu arsuri. Primarul a declarat, la Antena 3 CNN, că bilanțul răniților ar fi ajuns la zece, dar operațiunile de căutare și salvare continuă.
Victimele au fost transportate la spital, conștiente, cu arsuri de gradul 2 și 3 pe corp. Sursele Antena 3 CNN spun că toți cei zece răniți sunt angajați ai magazinului.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea imagini surprinse după explozie:
Din primele informații, explozia s-a produs la o butelie din birouri.
30 de persoane au fost autoevacuate. Martorii spun că în momentul deflagrației, în magazin se aflau mai mulți clienți.
Planul Roșu a fost activat. La fața locului au fost trimise 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială transport personal victime multiple, 2 ambulanțe SMURD și 1 unitate de terapie intensivă mobilă.
Pompierii au lichidat incendiul în scurt timp și au început operațiunea de căutare și salvare a victimelor.
Elicopterul SMURD de Iași și avionul SMURD au fost alertate pentru a interveni în caz de nevoie.
Circulația în zonă a fost blocată.