Potrivit INFP, cutremurul a fost unul slab, cu magnitudinea ml 3.6.
Cutremur joi, în România. Unde s-a resimțit
Cutremurul s-a produs în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 132.9 km.
„În ziua de 13 Iunie 2024, la ora 07:00:55 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 132.9 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 51km V de Focșani, 57km NV de Buzău, 64km SE de Sfântu-Gheorghe, 72km E de Brașov, 84km NE de Ploiești” a transmis INFP.
Al doilea cutremur într-o săptămână
Cutremurul înregistrat joi, 13 iunie, este cel de-al doilea din această săptămână. În urmă cu două zile, la data de 11 iunie, un alt seism a fost înregistrat în zona seismică Vrancea.
Cutremurul a fost tot unul slab, cu magnitudinea 2.4 ml. Seismul s-a produs la o adâncime de 29.2 km și a fost localizat la 40 km nord-vest de Buzău și la 50 km nord-est de Ploiești, fiind resimțit și-n orașe precum Brașov, Focșani și Sfântu-Gheorghe.
La distanțe mai mari, undele seismice au fost resimțite în Târgoviște, oraș situat la 84 km nord-est de epicentru.
„În ziua de 11 Iunie 2024, la ora 02:58:30 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.4, la adâncimea de 29.2 km ”, a transmis INFP.
Zona seismică Vrancea este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai active focare seismice din Europa. Activitatea seismică din Vrancea influențează nu doar regiunile apropiate, precum Buzău, Ploiești și Focșani, dar și zonele mai îndepărtate, incluzând capitala București.