O fetiță în vârstă de 11 ani a ajuns în comă la spital după ce se accidentase în timp ce se juca. După ce i-a povestit mamei cele întâmplate, femeia a trimis-o la culcare, în speranța că se va simți mai bine.
În comă după o căzătură cu trotineta
O copilă de 11 ani din localitatea Todireni s-a accidentat în timp ce se plimba cu trotineta. După căzătura zdravănă, cea mică a plecat acasă, unde i-a povestit mamei cele întâmplate. După câteva ore, s-a plâns de dureri puternice de cap, așa că a fost trimisă la somn.
Mama fetiței a alertat autoritățile, duminică dimineață, după ce și-a dat seama că cea mică nu se mai trezește. O ambulanță s-a deplasat la locuința celor două și au transportat-o pe fată la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani.
După primele investigații, medicii și-au dat seama că fetița este într-o comă profundă, cu o hemoragie masivă. Mai departe, aceasta a fost transferată la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Suceava.
„În cursul zilei de ieri a fost adus un pacient de sex feminin în vârstă de 11 ani de un echipaj de la ambulanță în stare comatoasă, ca urmare a unui accident rutier petrecut în cursul zilei de sâmbătă, fetița căzând de pe o trotineta.
A fost investigată clinic și paraclinic, rezultând o importantă hemoragie epidurală parieto-occipito-temporal dreapta și fractură oblică temporo-parietală. A fost în intubată și dirijată către cea mai apropiată clinică de neurochirurgie din Suceava”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani.
Accident la locul de joacă
O fetiță de cinci ani, din Timiș, a fost rănită grav într-un loc de joacă din comuna Racovița. Aceasta a căzut de la aproape doi metri înălțime din cauza stării de degradare a toboganului. Copilul a urcat treptele, însă nu a observat că lipsește una dintre stinghii și s-a prăbușit.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj au fost sesizați de medicii de la Spitalul Municipal din oraș de faptul că la unitatea medicală a ajuns un copilaș ce avea nevoie de îngrijiri medicale după un accident la locul de joacă.
Cea mică era însoțită de părinți la momentul accidentării. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.