A început pelerinajul la Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, unde sunt așteptați să ajungă sute de mii de credincioși. Baldachinul unde se află cinstitele moaște ale sfintei, a fost împodobit cu cele mai frumoase flori, cu multe semnificații.
Pe 8 octombrie, cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost scoase spre închinăciune, iar cu o zi înainte baldachinul a fost împodobit cu cele mai frumoase flori.
De 21 de ani, baldachinul Cuvioasei Parascheva este împodobit de o familie de florari din București, în semn de mulțumire pentru ajutorul primit de la Sfântă. Anul acesta, florile folosite sunt predominant mov, combinate cu flori albastre, roz și crini dubli.
Familia Bușnei susține că niciodată nu s-a gândit ce flori se vor folosi la baldachinul Cuvioasei Parascheva și nu a pus la socoteală nici numărul florilor, nici ordinea aranjării acestora. Totul se întâmplă după cum dorește Sfânta Parascheva.
„Culorile, florile, nu le alegem noi. Se întâmplă să începem cu o floare, după care se leagă altele, după care sunt înşiruite. De multe ori nu este inspiraţia noastră. Anul acesta am pornit de la ideea că trebuie să fie ceva mai vesel.
Am pornit de la un crin roz, după care a apărut ideea unui trandafir galben. Adică lucrurile se înşiruie, dar nu de la noi. E o taină frumoasă aici”, afirmă Ion Buştei.
Caz incredibil la Racla Sfintei Parascheva! Un copil de 7 ani a vorbit pentru prima dată. Mama lui a fost șocată de miracol: ”Necazul meu a…”