Un accident grav s-a produs în Coșereni, județul Ialomița. Autoritățile s-au mobilizat și au activat Planul roșu de intervenție din cauza numărului mare de persoane implicate.
Planul roșu de intervenție a fost activat
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță cu privire la un accident rutier grav, petrecut în Coșereni, județul Ialomița. În acest incident au fost implicate un autocar și un autotren.
De asemenea, autoritățile anunță că există 32 de persoane implicate. La fața locului s-au prezentat o mașină de stingere, un echipaj de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime, șapte ambulanțe SAJ și un elicopter SMURD.
„Din primele informații, în autocarul implicat în accident se aflau 32 de persoane. Pentru gestionarea eficientă a evenimentului și asigurarea asistenței medicale de urgență tuturor celor implicați, la nivelul județului Ialomița a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Au fost alocate la caz 1 mașină de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 7 ambulanțe SAJ și 1 elicopter SMURD”, au transmis reprezentanții IGSU.
Șapte victime, conștiente și cooperante, au fost evaluate medical, iar o persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din municipiul București. Celelalte au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni.
Plan roșu activat în județul Alba
În urmă cu aproximativ o săptămână, autoritățile au activat Planul roșu de intervenție în județul Alba, după ce o mașină și un autobuz s-au ciocnit. În autobuzul implicat se aflau 42 de pasageri.
Potrivit autorităților, șoferul autoturismului avea viteză excesivă, iar din această cauză a pierdut controlul volanului într-o curbă, a intrat pe contrasens și s-a izbit de autobuz.
Martorii din zonă au dat imediat alarma și au sunat la 112. Imediat, mai multe echipaje de intervenție au venit la fața locului. Din cauza numărului mare de persoane implicate, Planul roșu de intervenție a fost activat.