Începând cu ora 20:30 telespectatorii români vor afla care este câștigătorul Chefi la Cuțite 2024. Cine a încasar marele premiu al sezonului 14? Lupta este una extrem de strâns pentru că au rămas puțini participanți în finală.
Cine a luat trofeul de la Chefi la cuțite, sezonul 14
Chefi la cuțite, emisiunea moderată de Irina Fodor, ajunge la ultima ediție din acest an peste numai puțin timp. Sezonul 14 al show-ului culinar de la Antena 1 își va desemna marele învingător în scurtă vreme.
Ultima ediție se difuzează luni, 30 decembrie 2024, de la ora 20:30. Telespectatorii din țara noastră și nu numai așteaptă cu sufletul la gură preparatele culinare pe care cei trei concurenți le au de dus la bun sfârșit.
De asemenea, românii sunt nerăbdători să afle cine a luat trofeul cel mare și premiul în valoare de 30.000 de euro. Câștigătorul va primi și un stagiu de practică la prestigiosul restaurant Retroscena a lui chef Richard Abou Zaki.
Localul este distins cu o stea Michelin. Daniel Dumitrache, Andreea Ignat și Michele Răduță sunt participanții care vor da totul în marea finală de la Chefi la cuțite. Pagina Viperele Vesele, de pe Instagram, a aflat deja cine a câștigat.
Potrivit informațiilor furnizate pe social media, este vorba de Andreea Ignat, care a primit numeroase laude și aprecieri de la internauți. Oamenii o plac și sunt bucuroși că aceasta a plecat acasă cu premiul pus în joc de producătorii de la Antena 1.
„În avans și în exclusivitate pentru urmăritorii paginii vă anunțăm că Andreea Ignat, cuțitul de aur a lui chef Richard Abou Zaki, va fi câștigătoarea sezonului 14 a emisiunii Chefi la cuțite”, arată Viperele Vesele.
Andreea Ignat, marea câștigătoare de la Chefi la Cuțite
„Pe partea de cofetărie -patiserie chiar a fost cea mai bună din acest sezon. Alex a greșit grav cu reinterpretarea aia de sarmale în semifinală”, este unul dintre comentariile lăsate pe Instagram.
„Îmi pare rău de Tzuki. Și ca niciodată toți concurenții au fost prieteni, chiar dacă erau adversari”, a notat altcineva. „Mă bucur, mi-a plăcut de ea”, a scris un alt internaut pe social media.