Jimmy Carter, fostul președinte al SUA în perioada 1977-1981 și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a murit la vârsta de 100 de ani, potrivit Associated Press. A fost cel de-al 39-lea lider american.
A murit Jimmy Carter. Fostul președinte american avea 100 de ani
„Fondatorul nostru, fostul președinte american Jimmy Carter, a decedat în această după-amiază în Plains, Georgia” a transmis, duminică, Centrul Carter.
Democratul a devenit președinte după scandalul Watergate și războiul din Vietnam. A avut un singur mandat, la următoarele alegeri pierzând în fața republicanului Ronald Reagan. A părăsit funcția de lider al SUA la cote record de nepopularitate.
Înfrângerea sa a venit pe fondul costurilor ridicate la combustibil și la alte bunuri de consum, precum și a crizei ostaticilor din Iran. A revenit în atenția publică, reabilitându-și inclusiv imaginea politică prin rolul său de negociator global pentru pace.
În 2002, Jimmy Carter a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru rolul de mediator în negocierile dintre Israel şi Egipt. De altfel, după ce a plecat din funcția de președinte al SUA, a devenit un apărător al drepturilor omului.
„Tatăl meu a fost un erou pentru toți cei care cred în pace”
În 1982 a deschis o fundație cu scopul promovării dezvoltării și soluționării conflictelor din lumea întreagă. A fost apreciat pentru stilul său de viață modest, de-a lungul timpului refuzând funcțiile de membru al consiliilor de administrație ale unor companii.
Totodată, fostul președinte s-a implicat în renovarea a 4.300 de locuințe pentru Habitat for Humanity și este autorul a 33 de cărți. În ultimii ani, Carter s-a confruntat cu probleme de sănătate, inclusiv cancer, și s-a retras din viața publică.
Din februarie 2023, fostul lider al SUA primea îngrijiri medicale la domiciliu, în Georgia. În noiembrie anul trecut, soția sa, Rosalynn Carter, s-a stins din viață la 96 de ani. „Tatăl meu a fost un erou, nu numai pentru mine, ci și pentru toți cei care cred în pace, drepturile omului și iubirea altruistă.
Frații mei, sora mea și cu mine l-am împărțit cu restul lumii prin aceste credințe comune. Lumea este familia noastră datorită modului în care a reunit oamenii și vă mulțumim pentru că îi onorați memoria continuând să aveți aceste credințe comune”, a transmis Chip Carter, fiul fostului președinte american.