Un celebru model a avut parte de un final tragic în timp ce se afla în vacanță. A murit la doar 37 de ani după ce s-a prăbuşit de la balconul unui apartament, în Bali. Cadrele medicale nu au mai putut să o salveze, în ciuda eforturilor depuse.
Un cunoscut model a sfârșit dramatic, la 37 de ani, în Bali
Courtney Mills, cunoscută drept model și DJ, a încetat din viață la numai 37 de ani. Primele informații arată că femeia din Australia a căzut în gol de la teresa locuinței în care se afla în perioada concediului petrecut în Bali.
Vedeta a suferit răni grave și fost transportată de urgență la spital, unde a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale, însă nu a supraviețuit. Doctorii nu au mai putut să o țină în viață, în ciuda operațiilor efectuate.
La două zile de la tragedia petrecută în vacanță, familia a anunțat îndurerată că tânăra a murit. Vestea nefericită a fost făcută publică, pe social media, de sora sa mai mare, care s-a deplasat împreună cu mama lor în Bali.
„Cu o inima îndurerată, împărtășim vestea morții lui Courtney. Eu și mama am ajuns sâmbătă în Bali și am fost alături de ea până la sfârșit”, a scris sora lui Courtney Mills pe contul de Instagram.
Mesajele de condoleanțe nu au întârziat să apară. Urmăritorii din lumea întreagă și-au exprimat regretul pentru finalul tragic de care a avut parte celebrul model, care a suferit un accident grav și în urmă cu circa 2 ani.
În 2023 Courtney Mills a căzut pe scări, tot în Bali, loc pe care îl considera „a doua ei casă”. Regretata vedetă a locuit pe insulă mai mulți ani înainte de a se întoarce la Melbourne, Australia, alături de cei dragi.
Cine a fost modelul și DJ-ul Courtney Mills
În ultima perioadă a locuit împreună cu părinții săi. A fost un DJ foarte iubit în Melbourne și a cântat în diverse localuri, cum ar fi Metropol, Cushion, Secret Garden, Hotel Barkley și Motel Eve, înainte de a-şi lansa cariera internațională.
„Este doar durerea și doliul unei vieți care s-a pierdut mult prea devreme”, a mai spus sora lui Courtney Mills. Autoritățile din Bali au transmis că moartea acesteia este considerată a fi un accident.
În momentul de față, fanii de pretutindeni îi aduc un ultim omagiu pe rețelele de socializare, unde avea o comunitate destul de mare. Apropiații acesteia au dezvăluit că DJ-ul va fi incinerat în cursul zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025.