Drama care i-a schimbat complet viața lui Vasile Ardeleanu.
Vasile Ardeleanu, fostul fundaș al echipei FCM Bacău, a trăit o dramă profundă care i-a schimbat complet cursul vieții. Accidentat grav de Marius Lăcătuș într-un meci din Ghencea, destinul său sportiv a fost curmat brusc. Ardeleanu s-a stins din viață pe 16 ianuarie, la vârsta de 50 de ani, după ani de luptă cu propriile regrete și cu urmările unei cariere distruse.
Drama care i-a schimbat complet viața lui Vasile Ardeleanu
Totul s-a schimbat pentru Vasile Ardeleanu pe 21 aprilie 1999, într-un meci dintre Steaua București și FCM Bacău. Intrat pe teren în locul unui coleg accidentat, Ardeleanu a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu, cu rupere de ligamente, în minutul 13 al partidei. „Am vrut să mă ridic să-l iau la bătaie pe Lăcătuș, dar piciorul drept mi se bălăngănea”, povestea el cu durere, în urmă cu ceva timp pentru Fanatik. Deși a stat un an pe margine, Ardeleanu a revenit pe teren pentru încă cinci ani, dar performanțele de odinioară erau imposibil de atins.
După accidentare, Vasile Ardeleanu s-a retras din viața sportivă și s-a mutat în satul natal, Cârligi, comuna Filipești, Bacău. „Știu că ați fost și m-ați căutat. Mi-a zis maică-mea… Fără filmări, fără nimic… Nu mai vreau. Ce să mai aștept eu de la viață? Îmi văd de treaba mea. Vreau să am grijă de mama. Doar ea mi-a mai rămas. Tata s-a prăpădit în 2010, la cinci ani după ce m-am mutat aici cu ai mei. Am vândut tot în Bacău și am venit la Cârligi. Sunt deja 13 ani. Ce rapid trece totul!”, spunea Ardeleanu pentru Fanatik.
Răni emoționale și amintiri dureroase
Deși în aparență resemnat, Vasile Ardeleanu nu a putut uita niciodată accidentarea care i-a ruinat cariera. „Mă căutaseră înainte niște echipe din București. Nu mai spun care acum… Ce mai contează? Acolo s-a terminat totul… Poate ajungeam fotbalist mare, poate nu… Am ajuns, însă, la spital cu piciorul în mână…”, spunea el cu amărăciune pentru aceeasi sursă. Lăcătuș i-a plătit spitalizarea, dar nu s-au mai întâlnit vreodată.
Cu toate acestea, Ardeleanu nu arăta ură față de fostul adversar: „Am stat două săptămâni în spital. Mi-a plătit Lăcătuș toată internarea. Dar de atunci nu l-am mai văzut. Și nici nu mă interesează de el… Să fie sănătos! Am văzut că e pe la echipa aia de liga a patra… Nici măcar n-au promovat… I-a bătut Rapidul…” a adăugat el.
Deși era o prezență impunătoare, cu 100 de kilograme la 1,92 metri înălțime, Ardeleanu era un om blajin, dedicat familiei și comunității sale. Povestea cu drag despre perioada petrecută în spital, când Mihai Constantinescu l-a vizitat și i-a oferit un autograf pe un CD: „E cea mai frumoasă amintire a mea”.
Legătura cu fotbalul nu s-a rupt complet. Juca împreună cu prietenii la liga a patra, la echipa Galbenii lui Giani Căpușă, simțindu-se liber pe terenul de fotbal, departe de presiunile performanței. „Joc și acum la Galbeni. În liga a patra! Sunt două serii aici în Bacău, nu avem pretenții de promovare, dar ne simțim bine. Antrenor e Vasile Șoiman, fostul mare fotbalist, iar eu trag cu ai mei. Cu Gireadă, cu Giani Căpușă! Păi dacă vedeți ce sprinturi bagă Giani la vârsta asta… Și acum ar avea loc printre ăștia de astăzi! Ce meciuri și ce fotbal e la liga a patra!” a mai spus el pentru sursa citată.
O viață plină de regrete, dar trăită cu demnitate
Vasile Ardeleanu nu a avut copii, iar soția sa plecase la muncă în Italia. „Aaa, nu sunt divorțat, deși ne-am despărțit. Ea a plecat la muncă în Italia, dar să știi că vorbim destul de des. Mă mai sună, mă mai întreabă de una, de alta… Ce pot să spun? Din păcate nu am avut copii… Nu s-a putut… Sau mai exact s-a putut, dar nu s-a vrut… Cam așa arată viața mea acum… Aici, la țară, cu mama, cu vecinii, cu ai mei”. Totuși, Vasile Ardeleanu a continuat să trăiască cu demnitate, sprijinindu-se pe amintirile frumoase și pe dragostea pentru mama sa.
Drama lui Vasile Ardeleanu rămâne un exemplu al fragilității carierei unui sportiv, dar și al forței de a merge mai departe, în ciuda destinului nemilos. Un destin care i-a curmat visurile, dar nu i-a împrecat puterea de a trăi cu demnitate și de a-și păstra sufletul cald.
