Grigore Leșe a ajuns de urgență la spital după ce i s-a făcut rău la un eveniment care a avut loc la Botoșani. Artistul a primit imediat îngrijiri medicale, iar starea sa este stabilă.
Grigore Leșe a fost transportat de urgență la un spital din Botoșani. Ce a pățit artistul
Miercuri, artistul român a fost transportat de urgență la spital cu ambulanța. În timp ce se afla la un hotel din Botoșani, cu scopul de a participa la un eveniment dedicat poeziei, Grigore Leșe și-a pierdut starea de conștiență.
Interpretul avea un puseu hipertensiv, dar și o stare febrilă. Medicii i-au făcut mai multe investigații, iar acum este stabil din punct de vedere hemodinamic. În vârstă de 70 de ani, artistul se află, în continuare, sub atenta supraveghere a medicilor.
“Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat pentru un pacient în vârstă de 70 de ani, sex masculin, care a prezentat o pierdere acută a stării de conştienţă.
În urma evaluării primare, acesta prezenta un puseu hipertensiv şi o stare febrilă. A fost monitorizat şi stabilizat şi dirijat către Serviciul de urgenţă pentru investigaţii clinice şi paraclinice de specialitate.
În acest moment pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic şi se află în continuare în curs de supraveghere”, a declarat Ramona Elena Guraliuc, medic şef al UPU SMURD Botoşani, pentru News.ro.
Artistul va fi supus și altor investigații
Medicul a mai precizat, de asemenea, că solicitarea a fost făcută la Hotel Rapsodia din Botoșani și că artistul va fi supus mai multor investigații paraclinice după ce a ajuns la spital cu aceste stări.
“A fost investigat din punct de vedere neurologic, cardiologic şi pentru patologia de bază, şi anume pentru diabet, şi în urma acestora va fi dirijat şi către un consult de boli infecţioase pentru starea febrilă pe care o prezenta pacientul”, a mai spus Raluca Guraliuc.
Grigore Leșe a participat la gala Premiului Național de Poezie “Mihai Eminescu”, după cum a scris presa locală. Evenimentul a avut loc la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoșani. Muzicianului i s-a făcut rău la puțin timp după ce a susținut un recital.
Interpretul de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului urmează să împlinească vârsta de 71 de ani pe 20 februarie.
Artistul deține și titlul de doctor în muzică. Totodată, este profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București, dar și la Universitatea de Muzică București.