Sfântul Antonie cel Mare, cunoscut și ca Antonie Egipteanul, este considerat unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, fiind un mare pustnic și teolog, părintele monahismului creștin. Tradiția spune că el s-a născut în jurul anului 251 în Egipt, într-o familie înstărită, și că a avut o viață plină de nevoințe și ispite, fiind un model de dăruire și încredere în Dumnezeu.
După moartea părinților săi, Antonie a decis să urmeze învățăturile lui Hristos, vânzând averea familiei și dăruind-o săracilor, iar sora sa a fost încredințată unei comunități de fecioare. Această alegere a fost inspirată de cuvintele din Evanghelia după Matei (19:21), care îl îndemnau să renunțe la toate bunurile sale pentru a dobândi o comoară în ceruri. După acest act de renunțare la lume, s-a retras într-o colibă, în apropierea satului său natal, pentru a trăi o viață de solitudine și rugăciune.
Apoi, Antonie a continuat să se retragă în locuri din ce în ce mai izolate, ajungând în deșertul Egiptului, unde a trăit o viață extrem de austera, înfruntând ispite și atacuri demonice. Se spune că a avut numeroase lupte cu diavolii, care îl atacau prin tot felul de viziuni și tentații, dar prin răbdare și credință în Dumnezeu, a reușit să le depășească.
Sfântul Antonie cel Mare: ocrotitorul celor săraci, al orfanilor și al celor care caută ajutor în căsătorie
Sfântul Antonie cel Mare a fost și un mare duhovnic, atrăgând mulți ucenici care veneau să învețe de la el despre viața de nevoință și despre virtute. În plus, el a avut o influență semnificativă asupra dezvoltării monahismului creștin, având o importanță majoră în organizarea vieții monahale, notează crestinortodox.ro
Sfântul Antonie cel Mare este considerat ocrotitorul celor săraci, al orfanilor și al celor care caută ajutor în căsătorie. Multe persoane au mărturisit despre faptul că, prin rugăciunile adresate lui, au întâlnit persoana potrivită pentru a întemeia o familie.
Ziua de 17 ianuarie este dedicată în mod special Sfântului Antonie cel Mare, iar credincioșii îl cinstesc prin rugăciuni și prin acte de caritate, urmând exemplul său de viață dedicată lui Dumnezeu și celor din jur.
Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Antonie cel Mare
„Bunule Părinte Antonie, cel ce durerile şi păcatele noastre le cunoşti, nu trece cu vederea glasurile de rugăciune ale celor ce aleargă la mijlocirea Ta şi nu te uita la nevrednicia celor ce Te roagă, ci la slava şi mila lui Dumnezeu, pe care Tu L-ai mărturisit şi spre care se îndreaptă rugăciunea ce Ţi-o aducem.
O, slăvite făcător de minuni, părintele săracilor, ocrotitorul văduvelor, sprijinitorul orfanilor, vino cu obişnuita Ta îndurare în ajutorul nostru prin rugăciunile Tale către Dumnezeu, ca să fim mângâiaţi în nevoi, ca să fim apăraţi de primejdii, de ispite şi de păcate.
Tu, cel ce ai făcut din pustiul Egiptului loc de preaslăvire a Marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului, fă şi din pustiul sufletului nostru, ars de necredinţă şi ros de patimi, loc plăcut Ţie, în care să se sălăşluiască virtutea, prin Tine să se mărească numele Tău cel sfânt, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”