Un accident rutier mortal a avut loc, marți, în județul Iași. O femeie a fost spulberată de o mașină. Tragedia a avut loc la primele ore ale dimineții, pe DN 28, în localitatea Lețcani.
O femeie din Iași a murit într-un accident cumplit
Din primele cercetări desfășurate de polițiștii din județul Iași, victima a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. Impactul a fost extrem de puternic, astfel încât femeia a fost proiectată pe contrasens, sub un autobuz.
Deocamdată, nu este clar dacă aceasta traversa strada sau se afla pe marginea drumului, conform presei locale. La fața locului au ajuns pompierii cu mai multe echipaje de intervenție, inclusiv o autospecială de descarcerare.
Victima a fost găsită sub autobuz, fiind scoasă de echipajul medical. În ciuda manevrelor de resuscitare, femeia nu a putut fi salvată. Medicii de pe ambulanță au fost nevoiți să declare decesul.
Conform bzi.ro, Ana, femeia moartă în accident avea 44 de ani și era mamă. Șoferul mașinii a fost testat pentru alcool, iar rezultatul a fost negativ. Rămâne să se stabilească în ce împrejurări a avut loc accidentul, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că un bărbat de 44 de ani, în timp ce ar fi condus un autovehicul, pe DN 28, ar fi surpins și accidentat o femeie de 44 de ani, care ulterior ar fi fost proiectată pe sensul opus de deplasare, sub un autobuz.
În urma accidentului, femeia a decedat. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au informat reprezentanții IPJ Iași.
Accident mortal în Constanța. Un bărbat aflat pe scuter, spulberat de un autoturism
O altă tragedie rutieră s-a petrecut cu o zi în urmă pe un drum din România. Un bărbat din județul Constanța a murit, luni, 27 ianuarie, după ce a fost lovit de o mașină.
Victima, în vârstă de 70 de ani, se afla pe un scuter, pe DN3, între localitățile Valu lui Traian și Murfatlar, în momentul în care a fost acroșat de un autoturism. Din păcate, echipajele medicale sosite la fața locului nu au putut face nimic pentru a-i salva viața.